Ultimele Știri

Caniculă și ploi în următoarele două săptămâni

Caniculă

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 8 – 21 iunie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

Vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în jurul a 30 de grade în majoritatea zilelor, cu cele mai ridicate valori în perioada 14…15 iunie. Doar spre sfârşitul intervalului va fi posibilă o scădere uşoară de temperatură, dar şi atunci se vor înregistra valori peste mediile climatologice specifice. Minimele termice vor fi de asemenea mai ridicate decât cele obişnuite ale datei, în medie de 15….17 grade, valori chiar mai ridicate fiind de aşteptat la mijlocul lunii.

Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala pe areale restrânse în cursul după-amiezelor, iar pentru intervalul 16 – 18 iunie va creşte probabilitatea pentru averse mai frecvente şi local mai însemnate cantitativ.

CRIŞANA

Vremea va fi călduroasă în mare parte a regiunii, cu maxime termice în jurul a 30 de grade în majoritatea zilelor, cu cele mai ridicate valori în perioada 14…15 iunie. Spre sfârşitul intervalului, va fi posibilă o scădere uşoară de temperatură, valorile menţinându-se totuşi peste mediile climatologice specifice. Minimele termice vor fi de asemenea mai ridicate decât cele obişnuite ale datei, de 14….16 grade în medie regională, valori chiar mai ridicate fiind de aşteptat la mijlocul lunii.

Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala pe areale restrânse în cursul după-amiezelor, iar pentru intervalul 15 – 18 iunie va creşte probabilitatea pentru averse mai frecvente şi local mai însemnate cantitativ.

TRANSILVANIA

Pe parcursul celor doua saptamâni se va menine o vreme calda, cu medii regionale ale maximelor de 26…29 de grade, valori chiar mai ridicate urmând a se înregistra în perioada 13 – 15 iunie. Temperaturile minime se vor situa în general peste normele climatologice, fiind în medie de 10…14 grade, cu valori usor mai mici în primele nopi în zonele depresionare.

Probabilitatea de apariie a fenomenelor asociate instabilitaii atmosferice va fi mai mare în dupa-amiaza zilelor de 10 si 11 iunie, dar si în intervalul 15 – 18 iunie, atunci când aversele pot fi mai frecvente.

MARAMUREŞ

Desi sunt anticipate fluctuaţii termice de la o zi alta, intervalul va fi caracterizat în ansamblu de o vreme caldă, în special în jurul datei de 14 iunie, astfel ca maximele vor fi în medie de 26 la 30 de grade, iar minimele de 13…15 grade.

În cursul după-amiezelor, instabilitatea atmosferică se va manifesta pe spaţii restrânse, fiind posibile averse mai frecvente şi izolat mai însemnate cantitativ în perioada 16 – 17 iunie.

MOLDOVA

Regimul termic se va menţine în mare parte a intervalului peste cel climatologic specific, astfel că vremea va fi local călduroasă, media maximelor la nivelul întregii regiuni fiind de 27…31 de grade, iar a minimelor de 13…16 grade, valori chiar mai ridicate fiind posibile în jurul datei de 15 iunie.

Chiar dacă instabilitatea atmosferică se va manifesta local, în special în zilele de 10 şi 11 iunie, iar în puncte izolate se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate, regimul pluviometric la nivelul regiunii se menţine în general deficitar, cel puţin pe parcursul primei săptămâni. Ploi pe spaţii ceva mai extinse sunt estimate în jurul datei de 16 iunie.

DOBROGEA

Vremea va fi calda pe tot parcursul intervalului, dar în mod special în perioada 14 – 16 iunie. Astfel, valorile maxime vor fi în medie de 26…29 de grade, iar minimele de 15…19 grade.

Chiar daca instabilitatea atmosferica va determina averse locale, în special în jurul datelor de 10 si 16 iunie, pe ansamblu regimul pluviometric se va menine deficitar.

MUNTENIA

Pe parcursul celor doua săptămâni de prognoză se va menţine o vreme caldă, cu medii ale maximelor de 28…31 de grade, valori chiar mai ridicate urmând a se înregistra în perioada 14 – 15 iunie. Temperaturile minime se vor situa în general peste normele climatologice, fiind în medie de 13…16 grade.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta în special în după-amiezele de 10 şi 11 iunie şi din nou în jur de 16 iunie, când aversele se vor semnala local. În restul intervalului însa, probabilitatea de ploaie va fi destul de redusă.

OLTENIA

De-a lungul celor doua săptămâni vremea se va menţine caldă, astfel că vor fi maxime în medie de 27…31 de grade, valori chiar mai ridicate urmând a se înregistra în perioada 14 – 15 iunie. Temperaturile minime se vor situa în general peste normele climatologice, fiind de 13…17 grade, medie regională.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta în orele după-amiezelor, în special în zilele de 10 şi 11 iunie şi din nou în perioada 15 – 17 iunie, când aversele se vor semnala pe spaţii relativ extinse, iar izolat vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate.

LA MUNTE

Pe tot parcursul intervalului, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, astfel că vor fi, în medie, valori maxime de 17…20 de grade şi minime de 8…11 grade, pentru perioada 14 – 15 iunie fiind posibile temperaturi chiar şi mai ridicate.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta în special în zilele de 10 şi 11 iunie şi din nou în perioada 15 – 17 iunie, când aversele se vor semnala pe spaţii mai extinse şi vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*