Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care modifică stema ţării

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede readucerea coroanei pe capul acvilei de aur din stema ţării şi impune obligativitatea ca, pâna la 31 decembrie 2018, autorităţile publice să înlocuiască stemele şi sigiliile existente cu cele prevăzute de în lege.

Proiectul de lege al Camerei Deputaţilor care prevede readucerea coroanei pe capul acvilei de aur din stema ţării a fost adoptat cu 262 voturi ”pentru”. Noile drapele, sigilii, bancnote şi monede vor conţine astfel modelul schimbat al stemei ţării.

„Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta, încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschide, ţinând în cioc o cruce ortodoxă de aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan”, prevede proiectul de lege pentru modificarea legii nr. 102/1992 privind stema şi sigiliul statului, adoptat miercuri de Camera Deputaţilor.

Totodată, monedele şi bancnotele emise de BNR anterior datei de 31 decembrie 2018 vor continua să circule şi după această dată, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stema nouă.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat pe 15 februarie. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *