Călin Popescu Tăriceanu, atac la adresa SRI: A transformat Justiţia într-un “câmp tactic”

calin popescu tariceanu

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat un atac neașteptat la adresa Serviciului Român de Informații (SRI).

Acesta a declarat că SRI a transformat Justiţia într-un “câmp tactic”, fiind vinovatde faptul că justiția din România nu este independentă.

Tăriceanu declară că SRI ar trebui să fie condus de societate ”și nu invers”.

”Pentru că SRI a transformat Justiţia într-un “câmp tactic”, acţionând pe trei paliere: primul palier – existenţa ofiţerilor acoperiţi în interiorul autorităţii judecătoreşti, suspiciune exprimată de asociaţiile magistraţilor; al doilea – participarea directă la anchete a SRI, alături de Ministerul Public şi DNA, până la emiterea deciziei definitive a instanţelor de judecată competente; şi al treilea palier– detaşarea unui număr relativ mare de ofiţeri ai SRI la DNA şi ANAF. Consider că va trebui să readucem lucrurile în legalitate, sub un mai eficient control civil şi parlamentar, aşa încât serviciile să fie controlate de societate şi nu invers. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, va fi nevoie de un efort conjugat al Parlamentului, al instituţiilor care compun autoritatea judecătorească şi, evident, al Preşedintelui României”, a spus Tăriceanu, în cadrul unei dezbateri pe tema justiției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *