Ultimele Știri

California interzice pungile din plastic

California a devenit marţi primul stat american care interzice pungile din plastic, iar această măsură va intra în vigoare în iulie 2015.

Potrivit legii care a fost ratificată marţi de guvernatorul acestui stat american, pungile din plastic de unică folosinţă vor dispărea din magazinele alimentare şi din farmacii începând de la 1 iulie 2015, apoi din minimarketuri, magazine care vând alcool şi din pescării, începând din 1 iulie 2016.

Politicienii americani au adoptat această lege în primele zile ale lunii septembrie, iar guvernatorul Californiei, Jerry Brown, avea la dispoziţie până la sfârşitul lunii pentru a o ratifica.

„Această lege reprezintă un pas în direcţia cea bună, ea reduce torentul de pungi din plastic care ne poluează plajele, parcurile şi chiar oceanul în sine”, a comentat guvernatorul californian, după promulgarea de marţi a textului de lege.

„Suntem primii care interzic aceste pungi şi nu vom fi singurii care o vor face”, a adăugat el.

Legea permite magazinelor să factureze cu 10 cenţi pungile din hârtie sau reutilizabile.

Interdicţii similare, susţinute de organizaţiile care militează pentru protejarea mediului înconjurător, sunt deja în vigoare în câteva oraşe americane, precum Los Angeles şi San Francisco.

Legea era combătută de opoziţia republicană care consideră această interdicţie un fel de ingerinţă a statului în afacerile companiilor mici şi mijlocii. Legea este criticată şi de producătorii de pungi din plastic, care evocă riscul unor concedieri şi apariţia unor costuri suplimentare pentru consumatori.

Statele membre UE vor fi obligate să reducă utilizarea pungilor de plastic cu cel puţin 80%. Potrivit unui proiect legislativ adoptat  de Parlamentul European, scăderea utilizării plasticului la cel mult 20% din totalul volumului de ambalaje trebuie să aibă loc până în 2019. Pungile de plastic utilizate pentru a ambala fructe, legume şi dulciuri ar trebui înlocuite până în 2019 cu pungi biodegradabile sau din hârtie reciclată.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*