Ultimele Știri

Cale liberă pentru DNA. Parlamentarii au încuviinţat arestarea lui Dan Şova

sova dan

UPDATE 11.33 – Senatorii au decis, joi, cu 95 de voturi ”pentru” și 30 ”împotrivă” că Dan Șova poate fi arestat.
Senatul s-a reunit, joi, în şedinţă de plen pentru a decide asupra solicitării DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului PSD Dan Şova, acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

În urma apelului, la şedinţă şi-au înregistrat prezenţa 115 senatori,  Dan Şova fiind în sală. Cvorumul de lucru este de 84 de senatori din totalul de 165, iar aprobarea cererii se face cu votul majorităţii celor prezenţi. Votul este secret cu bile.

PSD şi PNL au anunţat că vor vota pentru încuviinţarea cererii Justiţiei în cazul senatorului Dan Şova, în timp ce preşedintele Senatului şi lider ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, le-a recomandat senatorilor ALDE să voteze împotriva solicitării de reţinere şi arestare preventivă a acestuia.

Cererea privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova a primit, marţi, 24 noiembrie, raport favorabil la Comisia juridică a Senatului, cu cinci voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi trei abţineri.
 

Este al doilea dosar în care Dan Şova este acuzat de corupţie şi este pentru a treia oară când senatorii sunt chemaţi să se pronunţe cu privire la ridicarea imunităţii parlamentare a acestuia în vederea arestării, ei respingând, în martie şi în iunie, o altă solicitare referitoare la Dosarul Turceni- Rovinari.

Procurorii DNA au cerut, pe 23 noiembrie, aviz de la Senat privind reţinererea şi arestarea preventivă a senatorului Dan Şova.
 
Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.
 
Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*