Bulgaria va trimite 400 de militari pentru brigada NATO din România

  • Nicoleta Ungureanu
  • 15 iunie 2016
  • Social
militari

Ministrul bulgar al Apărării, Nikolay Nenchev, a anunţat că Bulgaria va trimite 400 de militari pentru brigada NATO  care urmează să fie găzduită de România.

După ce România s-a oferit să găzduiască o brigadă militară NATO, formată din 5.000 de militari, Sofia a anunțat că ar putea trimite 400 de militari pentru a participa la exerciţiile şi antrenamentele comune NATO.

Dimensiunea unei brigăzi NATO variază între 3.200 şi 5.500 de militari, dar va fi stabilită în funcţie de câte trupe sunt pregătite să trimită statele membre, conform Mediafax.

„Împreună cu omologul meu român, am ajuns la concluzia că este necesară o prezenţa mult mai evidentă a forţelor NATO în zona Mării Negre. Avem o perspectivă comună în acest caz şi probabil vom discuta mai aprofundat această chestiune la summitul NATO de la Varşovia”, a adăugat Nenchev, pe marginea întâlnirii de la Bruxelles a miniştrilor Apărării din statele membre NATO.

Jens Stoltenberg a anunțat că Alianța va proteja statele membre de amenințările venite în urma conflictului cu Rusia, menționând că nu se dorește iscarea unui Război Rece.

Circa 4.000 de militari suplimentari vor fi trimiși Polonia şi în ţările baltice, pentru descurajarea Rusiei, acestea cerând de mult timp consolidarea prezenţei militare NATO, pentru descurajarea Rusiei.

“Alianţa Nord-Atlantică a luat măsuri solide pentru protejarea naţiunilor noastre şi pentru a contribui la stabilitatea regională. Dar provocările continuă. De aceea, trebuie să avem măsuri pe termen lung. Am stabilit avansarea prezenţei în partea de est a Alianţei. Acum discutăm dimensiunile, scopul şi componenţa forţei militare. La recomandările experţilor noştri, se va decide mobilizarea a patru batalioane în ţările baltice şi în Polonia. Această decizie va transmite un semnal clar: că Alianţa este pregătită să apere orice aliat”, a declarat Jens Stoltenberg.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *