Ultimele Știri

Britanicii se pregătesc de Brexit! În 2016 va avea loc un Referendum

Premierul britanic David Cameron a iritat în ultimele luni oficialii europeni cu pretențiile sale și amenințările cu ieșirea Marii Britanii din Europa. 

Ziarul The Independent on Sunday  a relatat faptul că David Cameron s-a pronunțat pe această temă, iar în 2016 se va organiza un Referendum în regat pentru a se lua o dezicie. Britanicii își pot exprima astfel dorința de a mai rămâne sau nu în Uniunea Europeană. 

Referindu-se la o sursă anonimă, ziarul scrie că „The Independent on Sunday a aflat că dl Cameron a decis să stabilească (referendumul) în luna iunie a anului viitor”.

Un purtător de cuvânt de la Downing Street, biroul premierului, a refuzat să comenteze cu privire la articolul din The Independent.

Ziarul asigură că șeful guvernului intenționează să anunțe data referendumului la conferința anuală a partidului său conservator în octombrie, notează AFP.

Nu a fost imediat posibil să se obțină o reacție din partea partidului conservator.

Cameron a promis britanicilor să renegocieze termenii apartenenței Marii Britanii la UE înainte de a convoca un referendum pe această temă până la sfârșitul anului 2017, amintește France Presse.

2014-05-12-e-pa-novice-e-pa-brexit-27047

The Independent afirmă de asemenea că ministrul de finanțe britanic George Osborne începe o vizită la Paris pentru a încerca să obțină sprijin francez pentru propunerile de reformă a UE avansate de Londra.

Guvernul conservator al lui Cameron a anunțat că va face campanie pentru continuarea apartenenței Marii Britanii la Uniunea Europeană, dar cere reforme implicând mai ales capacitatea cetățenilor altor țări UE de a obține beneficii sociale în Marea Britanie, cu competențe sporite ale Londrei și posibilitatea de a exclude o posibilă mai mare integrare politică.

De asemenea potrivit The Independent on Sunday, criza din Grecia și posibilitatea ca Grecia să părăsească zona euro au jucat un rol în decizia lui Cameron de a convoca referendumul britanic mai devreme decât era așteptat.


BREXITCitește și: ‘Brexit’ ar fi mai rău decât ‘Grexit’ și catastrofal pentru Europa

 

 


Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*