Brexit: Vor evita Marea Britanie și zona euro recesiunea?

  • Adelina Mitrache
  • 28 septembrie 2016
  • Externe
  • 0
marea britanie ue

Conform unui raport al agenției de evaluare financiară Standard & Poor’s publicat miercuri și publicat de Reuters, ca rezultat al deciziei alegătorilor din Regatul Unit de a vota pentru ieșirea țării din UE (Brexit), Marea Britanie și zona euro vor evita recesiunea dar se vor confrunta cu o creștere economică mai lentă.

„Pe scurt, nu a căzut cerul de nicio parte a Canalului Mânecii, contrar temerilor că Marea Britanie va intra rapid în recesiune, precipitând o încetinire accentuată în zona euro”, a afirmat Jean-Michel Six, economist șef al S&P pentru Europa.

În 4 august, Banca Angliei (BoE) a adoptat o decizie istorică: reducerea dobânzii de referință, pentru prima dată din 2009, pentru a stimula creșterea economiei, afectată de incertitudinile privind ieșirea Marii Britanii din UE. De asemenea, Banca Angliei a reluat programul de achiziții de active și a anunțat că va cumpăra obligațiuni guvernamentale de 60 de miliarde de lire sterline pentru a atenua impactul votului din 23 iunie.

Pentru a stimula economia, Banca Angliei a lansat două noi scheme, una prin care va achiziționa obligațiuni ale companiilor, în valoare de 10 miliarde de lire sterline, și o alta, de până la 100 de miliarde de lire sterline, pentru a se asigura că băncile mențin creditarea chiar dacă a fost redusă dobânda de referință.

Deciziile BoE au calmat piețele financiare iar agenția de evaluare financiară se așteaptă ca piața imobiliară din Marea Britanie să nu înregistreze o „aterizare periculoasă” din cauza ratelor scăzute ale dobânzilor.

S&P estimează că PIB-ul Marii Britanii va înregistra o creștere de 1,8% anul acesta, de 1% anul viitor și de 1,1% în 2018.

Referendumul din 23 iunie nu va afecta doar Regatul Unit ci și restul economiei europene, prin câteva canale de transmisie, în special incertitudinile, investițiile, comerțul și migrația, a avertizat recent Comisia Europeană.

Marea Britanie nu face parte din zona euro dar, fiind una din cele mai mari economii din UE, este un important partener comercial. Rezultatul referendumului din Marea Britanie a sporit volatilitatea de pe piețele financiare și a dus la o depreciere semnificativă a lirei sterline.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *