Ultimele Știri

Bourceanu, show la revenirea la Steaua. Rusescu şi Papp au fost mai reţinuţi

Prezentarea oficială a noilor achiziţii ale Stelei, Alexandru Bourceanu, Raul Rusescu şi Paul Papp, s-a transofrmat într-o conferinţă de presă plină de declaraţii amuzante.  Bourceanu a fost în mare vervă, a fost  tot timpul cu zâmbetul pe buze şi  s-a făcut remarcat încă din startul dialogului cu jurnaliştii. „Cînd am venit eu la Steaua începuse campionatul şi n-am apucat să fiu prezentat, acum, a doua oară, am reuşit”, a glumit fostul căpitan al Stelei.

Bourceanu a a răspuns în stilu-i caracteristic şi  când a fost întrebat despre cum se va înţelege  cu antrenorul Costel Gâlcă şi staff-ul acestuia. „Va fi o colaborare foarte bună, eu voi juca cît mai bine, dar sigur voi şi greşi”, a spus mijlocaşul stelist. O glumă a făcut şi Raul Rusescu, atunci când a fost întrebat despre…cum vede meciul naţionalei cu Grecia. „La televizor!”, a fost replica lui Rusescu.

La finalul conferinţei, cei trei au prezentat tricourile de joc, moment în care Bourceanu a  ieşit încă o dată în evidenţă. Mijlocaşul Stelei a arătat tricoul pe spate, iar jurnaliştii i-au cerut să-l întoarcă. Răspunsul lui Bourceanu a venit imediat: „Fratele meu, îmi ştiţi faţa, sînt nasol! Priviţi spatele!”.

Totuşi, au fost şi declaraţii serioase la această conferinţă de presă. Raul Rusescu a negat faptul că ar fi negociat şi cu Astra, după cum a declarat preşedintele grupării din Giurgiu, Dinu Gheorghe. „Nu s-a pus problema să negociez cu altă echipă din România, cum nu s-a pus problema să renunţ la o parte din salariul meu. Am auzit ce ar fi spus Dinu Gheorghe, sunt doar aberaţii. Nu mi-aş fi dorit să am vreun contact cu alt club din ţară, în afară de Steaua„, a spus Rusescu.

Atacantul stelist a comentat şi revenirea sa la gruparea din Ghencea. „Decizia de a veni la Steaua este una sentimentală. Am trăit momente incredibile aici şi sunt fericit că m-am întors acasă. A fost cea mai bună alegere pentru mine în momentul de faţă. Sunt bucuros că fac parte din lotul echipei. Sper să obţinem rezultate, să ne îndeplinim obiectivele şi aportul meu să fie unul considerabil. Steaua e o forţă în România şi aşa va rămâne. Mă simt bine, sunt pregătit 100%„, a spus Rusescu.

steaua

Dacă Paul Papp a vorbit foarte puţin, Alexandru Bourceanu a spus  că Steaua l-a ajutat prin acest transfer într-un moment greu pentru el, când este accidentat de trei luni şi nici nu ştie când va reveni pe gazon.  „Sînt bucuros că am revenit la Steaua. A fost o decizie sentimentală. Ţelul meu e să-mi fac cît mai bine treaba. Faptul că m-am întors nu e bine văzut, dar voi lupta să demonstrez că pot juca în campionatul României, dar şi în cel al Turciei. Sînt motivat să-mi fac cît mai bine treaba şi să mă întorc la Trabzonspor. E foarte importantă pentru mine şansa pe care mi-a dat-o Steaua”, a declarat Bourceanu.

Raul Rusescu, Alexandru Bourceanu şi Paul Papp au venit la Steaua sub formă de împrumut şi vor purta tricourile cu numerele 25, 55 şi 6. La conferinţa de presă a venit şi preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, care a vorbit şi el despre aceste ultime achiziţii ale roş-albaştrilor. „Raul şi Paul au un an de zile împrumut cu opţiune de cumpărare. Cei trei nu au venit pentru că nu au avut o altă soluţie, ci pentru că au fost doriţi de Steaua. Steaua joacă în Cupele Europene. Nu se pune problema că este un pas înapoi. E un pas înainte, joacă în Cupele Europene şi se bat pentru câştigarea campionatului”, a declarat Valeriu Argăseală.

 

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*