Borc, despre conversia creditelor în franci elveţieni: Cei care au luat credite în lei şi plătesc la timp rate sunt clar defavorizaţi

  • Adrian Marinescu
  • 11 octombrie 2016
  • Economie
  • 3
costin-borc

Vicepremierul Costin Borc spune că Guvernul susţine un punct de vedere echilibrat, care să ia în calcul cazurile sociale şi să corecteze eventualele abuzuri ale băncilor, dar care să nu dea un avantaj nemeritat celor care au luat cu bună ştiinţă credite în franci elveţieni pentru a face afaceri mai bune. De asemenea, el apreciază „grav” că se ajunge în situaţia în care cei care au luat credite în lei şi plătesc la timp ratele sunt „clar defavorizaţi”.

„Ieri, toată seara, au avut loc discuţii aprinse pe marginea conversiei creditelor luate în CHF. Guvernul susţine un punct de vedere echilibrat, care să ia în calcul cazurile sociale şi să corecteze eventualele abuzuri ale băncilor, dar care să nu dea un avantaj nemeritat celor care au luat cu bună ştiinţă credite în CHF pentru a face afaceri mai bune. Toate cazurile sociale, ale celor care nu pot plăti nişte credite pe care le-au luat pentru a avea o locuinţă ceva mai bună, trebuie rezolvate. Şi băncile care au profitat de neştiinţă sau de lipsa de informare a acestor clienţi trebuie să găsească soluţii pentru ei”, a scris Borc, marţi, pe pagina sa de Facebook.
 
El spune că i se pare grav că se ajunge în situaţia în care cei care au luat credite în lei şi plătesc la timp sunt clar defavorizaţi.
 
„Dar, ceea ce mi se pare grav este că ajungem în situaţia în care cei care au luat credite în lei, au fost precauţi, au plătit şi plătesc ratele la timp sunt clar defavorizaţi în faţa celor care au vocea mai puternică. Au fost ieri parlamentari care au apreciat poziţia Guvernului şi au sprijinit-o în discuţiile din comisie. Dar sunt şi alţi parlamentari, teoretic apropiaţi de ideile Guvernului, care, prin poziţia lor, nu fac decât să spună că e mai bine să fii şmecher şi cu gură mare, decât corect, muncitor şi să respecţi regulile”, adaugă vicepremierul Costin Borc.
 
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pe articole, marţi, Legea conversiei creditelor din franci elvenţieni în lei la cursul istoric, însă proiectul nu a mai fost supus votului final din cauza lipsei de cvorum.

3 thoughts on “Borc, despre conversia creditelor în franci elveţieni: Cei care au luat credite în lei şi plătesc la timp rate sunt clar defavorizaţi

  1. Cu ce sunt defavorizati cei cu credite in lei. Toti cei care au luat in ron la acel moment au făcut refinantari pentru ca piata creditelor s-a schimbat. Spuneti-mi unul care mai are credit ipotecar in ton luat in 2007 si care isi păstrează conditiile de creditare initiale.

    • Nu știu ce credit ai luat dumitale, dar in acceași zi când eu am luat creditul in chf o colega de a mea a luat in lei aceeași sumă ca și mine doar ca eu „nu m-am incadrat la lei” fiind pe maternitate.Ea platește aceeași suma fixa din 2007 și mie mia crescut rata de 3 ori.

  2. Incompetentule de borc..spune cum ati lasat sa ne vanda bancile la olandeji..chiar daca am platit la timp. FA CEVA PT CA VA PLATIM..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *