Ultimele Știri

Blugii strâmți sunt un adevărat pericol pentru sănătate, avetizează medicii

Blugii skinny, adică foarte strâmți, sunt un pericol pentru sănătate. Doamnele ajung la medic din cauza senzației de picioare amorțite, iar specialiștii le explică de fiecare dată că blugii skinny pun presiune pe nerv, comprimându-l.

Medicii atrag atenţia că blugii şi hainele strâmte în general pot afecta nervul femural cutanat lateral, un nerv care merge de la coloana vertebrală până la coapsă. Acesta este apăsat de pantalonii strâmți, a lenjeriei sau curelelor strânse foarte tare, ceea ce duce la dureri la nivelul coapsei care poate radia înspre genunchi sau coaste, amorţeală, senzaţie de arsură sau înţepături, hipersensibilitate la frig sau la cald.

Medicii din Australia raportează că o femeie în vârstă de 35 de ani a fost internată timp de patru zile după ce a acuzat dureri musculare, umflarea și blocaje nervoase la nivelul picioarelor, după ce a purtat blugi strâmți.

„Am fost surprins de faptul ca acest pacient a avut astfel de leziuni severe la nervi și muschi”, a declarat Dr. Thomas Kimber de la Spitalului Royal Adelaide din Australia.

Tot din cauza pantalonilor strâmţi, mai ales dacă au talie înaltă, poţi avea episoade de reflux gastroesofagian. Din cauza taliei strâmte creşte presiunea intra-abdominală, ceea ce face ca acidul gastric din stomac să urce în esofag, provocând arsuri şi un gust acid în gură. Se poate întâmpla în special după o masă bogată.

Mai mult, medicii susțin că pantalonii strâmți cresc riscul de infertilitate la bărbați, însă nu s-a dovedit și o creștere a riscului de dezvoltare a cancerului testicular, așa cum s-a bănuit o lungă perioadă de timp.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*