Bivolaru cere redeschiderea dosarului în care a fost condamnat: Decizia a fost dură având în vedere că nu eram nici recidivist, nici vinovat

  • Nicoleta Ungureanu
  • 17 octombrie 2016
  • Justiție
  • 0
bivolaru_0

Gregorian Bivolaru a cerut, luni, Tribunalului Sibiu, să redeschidă dosarul în care a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru act sexual cu minor.

Bivolaru susține că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost prea dură.

„Consider că este necesar să mi se facă dreptate, dat fiind faptul că eu am dorit să particip prin Comisia Rogatorie la procesul care s-a desfăşurat la Înalta Curte şi în mod cu totul straniu pentru mine această cerere nu a fost urmată de audierea mea aşa cum era legal şi firesc. Această decizie a fost dură având în vedere că nu eram nici recidivist, nici vinovat. Am dovezi în această direcţie. Această condamnare a fost un şoc teribil pentru mine după ce, în prealabil, două instanţe au constatat că situaţia în acest dosar este cu totul alta şi am fost achitat. Această pedeapsă m-a făcut să constat că nu m-am bucurat de un proces echitabil. De aceea, vă implor să ţineţi cont de aceste fapte şi să dispuneţi redeschiderea dosarului, să mi se facă dreptate”, a declarat Gregorian Bivolaru.

Avocatul lui Gregoria Bivolaru, Tiberius Bărbăcioru, a formulat luni şi o excepţie de neconstituţionalitate.

„Am formulat o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la nişte dispoziţii procedurale la 466 aliniatul 2 în sensul că, din punctul nostru de vedere este absolut neconstituţional ca legiuitorul român să introducă o condiţie suplimentară şi anume aceea ca respectivul condamnat în lipsă să nu fi beneficiat de un apărător ales. Această condiţie nu este prevăzută în niciun document internaţional. Mai mult decât atât, duce la o blocare a posibilităţii de redeschidere a unui proces penal prin introducerea acestei condiţii suplimentare care nu are legătură cu nicio convenţie internaţională la care România este parte. Vedem ce va zice Curtea Constituţională. Credinţa noastră este că CCR va elimina această cerinţă excesivă din Codul de Procedură Penală”, a declarat avocatul Tiberius Bărbăcioru, la finalul procesului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *