Ultimele Știri

Biletele la CFR vor putea fi cumpărate direct din tren

În viitorul apropiat, pasagerii CFR își vor putea achiziționa biletele direct din tren. Ideea a venit ca să combată călătoriile frauduloase.

Proiectul a fost testat în patru trenuri de viteză care circulă spre Marea Neagră.

”Ca orice lucru nou, acesta trebuie testat și se face acest lucru pe cele patru trenuri de viteză care circulă spre Litoral. Trebuie să vedem care mai sunt necesitățile, capabilitățile. Proiectul este destinat reducerii călătoriilor frauduloase”, a declarat Adrian Vlaicu, directorul de Strategie al CFR Călători. 

Proiectul vânzării legitimațiilor de călătorie în trenurile CFR Călători este dezvoltat de Informatica Feroviară, care a realizat softul, împreună cu compania publică de transport pe calea ferată. Șeful de tren va avea o tabletă și o imprimantă pentru emiterea legitimațiilor de călătorie pentru pasagerii care nu și-au achiziționat bilete din timp. Imprimanta este termică, nu folosește consumabile. Biletul emis în tren conține toate elementele de călătorie respectiv distanță, destinație și preț.

Biletele se stochează în baza de date locală, dar pot fi și transmise întrucât tableta poate avea încorporat un SIM al unui operator de telefonie mobilă astfel încât datele se pot transmite automat către serverul central al CFR Călători pentru ca personalul de conducere să știe în orice moment câte bilete s-au vândut în trenul respectiv.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*