Bilanţul seismului de miercuri, din centrul Italiei, a crescut la 284 de morţi, între care și 8 români

italia

Bilanţul seismului de miercuri, din centrul Italiei, a crescut sâmbătă la 284 de morţi, a anunţat Protecţia Civilă citată de La Repubblica, în timp ce preşedintele ţării, Sergio Mattarella, a ajuns la Amatrice.

Printre străinii care şi-au pierdut viaţa se numără opt români, o femeie din Spania, un canadian şi un albanez. De asemenea, trei turişti britanici, inclusiv un copil de 14 ani, şi-au pierdut viaţa.

Potrivit autorităţilor, peste 180 de victime au fost identificate, inclusiv cel puţin 21 de copii. Cel mai mic avea numai cinci luni şi jumătate. Cea mai în vârstă victimă avea 93 de ani.

Între timp, preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a ajuns în jurul orei locale 8.30 (9.30 ora României) la Amatrice. El vizitează zona distrusă de seism, centrul operaţional pentru operaţiunile de salvare şi urmează să discute cu voluntarii care iau parte la operaţiuni şi cu sinistraţii care s-au refugiat în corturi.

La trei zile după ce seismul a lovit zona muntoasă a ţării, câini speciali antrenaţi şi echipe de intervenţie în situaţii de urgenţă caută în continuare printre dărâmăturile din satul Amatrice, care a fost ras de pe faţa Pământului de cutremur. Însă nu mai există semne de viaţă în clădirile prăbuşite.

„Numai un miracol ne mai poate aduce prietenii înapoi dintre dărâmături, dar săpăm încă, pentru că mulţi sunt daţi dispăruţi”, a declarat primarul Sergio Pirozzi.

În satele din apropiere, precum Pescara del Tronto, echipele de salvare s-au retras după ce toţi locuitorii au fost găsiţi.

“Am scos ultimele cadavre despre care ştiam”, a spus Paolo Cortelli, un membru al Serviciului naţional de Salvare Montană, care a ajutat la recuperarea a circa 30 de cadavre de la Pescara del Tronto.

“Nu ştim şi este posibil să nu ştim niciodată dacă numărul persoanelor dispărute corespunde, de fapt, cu oamenii care erau, de fapt, sub dărâmături”, a adăugat el.

Italia va organiza sâmbătă funeralii de stat pentru circa 40 de victime, care vor avea loc în oraşul Ascoli Piceno, din apropiere. Autorităţile au decretat zi de doliu naţional, în cursul căreia drapelele vor fi coborâte în bernă în toată ţara.

Departamentul pentru Protecţie Civilă din Roma a spus că 388 de oameni sunt trataţi pentru răni în spitale, iar 40 dintre ei sunt în stare critică. Aproximativ 2.500 de oameni au rămas fără adăpsot în urma celui mai sângeros seism din Italia din 2009 încoace.

Supravieţuitorii care nu au unde să doarmă în altă parte şi-au petrecut ultimele nopţi în corturi albastre, ridicate în apropiere de localităţile făcute una cu Pământul.

Guvernul a promis să reconstruiască regiunea, însă unii localnici se tem că nu se întâmpla niciodată acest lucru.

“Amatrice va trebui rasă de la sol”, a spus primarul Pirozzi, care le-a cerut tinerilor să nu plece din zonă, spunând că acesta ar fi sfârşitul comunităţii lor. “Nicio noapte nu poate dura atât de mult încât să nu mai răsară niciodată soarele. Sunt convins că Amatrice se va ridica din nou. Le datorăm acest lucru oamenilor care au murit aici”, a adăugat el.

Edilul vrea ca localitatea să fie construită respectând acelaşi plan şi aceeaşi arhitectură.

“Mă tem ca satul nostru şi altele ca el vor muri pur şi simplu. Oricum oamenii nu trăiesc aici tot anul. Iarna, localităţile sunt practice goale”, a spus Salvatore Petrucci, în vârstă de 77 de ani, originar din sătucul Trisunga. “Probabil că noi am fost ultimii care au locuit în Trisunga”, a adăugat el.

Peste 1.050 de replici seismice au afectat zona după cutremurul cu magnitudinea 6,2 care s-a prodys miercuri dimineaţă, dărâmând noi bucăţi din structurile fragilizate. Printre acestea se numără un pod care duce la Amatrice şi care a fost închis vineri, ceea ce a complicat şi mai mult operaţiunile de salvare.

Cutremurul iniţial a fost atât de puternic încât cel mai apropiat oraş de epicentru, Accumoli, s-a scufundat cu 20 de centimetri, potrivit Institutului italian de Geologie.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *