Bilanț tragic: 10 români morți în Italia, 16 sunt încă dați dispăruți

O zi de doliu naţional a început în Italia pentru cei 284 de oameni ce au decedat în urma cutremurelor ce au zguduit centrul ţării. Autoritățile italiene au anunțat că 10 cetățeni români și-au pierdut viața și alți 16 sunt încă dați dispăruți, în urma cutremurului din Amatrice.

Prim-ministrul italian Matteo Renzi este aşteptat să participe la funeraliile victimelor din Arquata, unul dintre oraşele care a avut cel mai mult de suferit în urma cutremurelor din Italia. În zonele afectate a fost declarată starea de urgenţă şi 50 milioane euro au fost deja alocate pentru a începe reconstrucţia clădirilor şi a infrastructurii, iar peste 2.000 de oameni locuiesc momentan în corturi amenajate special pentru cei care au rămas fără un acoperiş deasupra capului.

Numărul oficial de decese a ajuns la 284, unul provizoriu însă, şi niciun supravieţuitor nu a mai fost găsit de miercuri noapte. Cu toate acestea, autorităţile din Italia au declarat că nu vor renunţa la căutarea posibililor supravieţuitori până când toate persoanele dispărute vor fi găsite într-un mod sau altul. Aproximativ 6.600 de oameni caută sub ruinele clădirilor prăbuşite în speranţa că vor mai găsi pe cineva în viaţă.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *