Bijuterii, alcool… Fost şef al FMI, judecat pentru cum şi-a folosit cardul

  • Adelina Mitrache
  • 26 septembrie 2016
  • Externe
  • 0
Rodrigo Rato

Un fost vicepremier al Spaniei şi director general al Fondului Monetar Internaţional a ajuns în faţa instanţei pentru cheltuielile făcute de pe cardul de serviciu. Dosarul e însă chiar mai vast, într-o situaţie similară regăsindu-se zeci de oficiali ai două bănci. Suma totală în cauză se ridică la 12 milioane de euro.

Un fost director general al FMI, Rodrigo Rato, este judecat pentru cheltuieli ilegale cu cardul, într-un caz în care sunt implicaţi 65 de oficiali ai băncilor Bankia şi Caja Madrid, devenit un simbol al exceselor făcute de fostele bănci de economii din Spania, transmite Bloomberg.

Rato a cheltuit cu cardul de serviciu 99.000 de euro, iar cheltuielile cumulate făcute cu cardurile de cei 65 de oficiali în perioada 2003-2012 se ridică la peste 12 milioane de euro, a anunţat în februarie Curtea Naţională. Cazul ”cardurilor negre”, aşa cum a fost numit de presă, este audiat luni la un tribunal din San Fernando de Henares, din apropierea Madridului. Procesul începe pe fondul încercărilor premierului în exerciţiu Mariano Rajoy de a obţine sprijinul pentru un al doilea mandat, în timp ce mai mulţi oficiali ai Partidului Popular sunt acuzaţi de corupţie.

În afară de cazul lui Rato, care a fost vicepremier în guvernul lui Jose Maria Aznar, un număr de oficiali ai partidului urmează să fie judecaţi în octombrie pentru că ar fi beneficiat de comisioane ilegale în perioada 1999-2005. Rato a devenit preşedinte al Caja Madrid în 2010 şi a coordonat crearea grupului Bankia, prin fuziunea băncii cu alte şase bănci de economii. Riscul de faliment al grupului Bankia în 2012 a obligat guvernul Spaniei să ceară un program de salvare de 41 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene, din cauza temerilor că cheltuielile pentru salvarea băncii vor afecta grav finanţele publice.

Cheltuielile făcute cu cardul de Rato au inclus 1.584 de euro pentru bijuterii, 3.547 de euro pentru băuturi alcoolice, dar şi cheltuieli minore cum ar fi taxe de autostradă. Rato a returnat circa 99.000 de euro cheltuite cu cardul, a anunţat Curtea Naţională, care a decis judecarea sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *