Ultimele Știri

Berlin: Mai mulţi cetăţeni germani se numără printre răniţi în atentatele din Bruxelles

atentate belgia

Un oficial din ministerul de Externe a confirmat miercuri că mai mulţi cetăţeni germani au fost răniţi în atentatele teroriste, care au zguduit ieri metropola belgiană, iar cel puţin un german este internat în stare critică. De asemenea, nu este exclus ca printre cei 31 de morţi să se numere şi germani, transmite Reuters.

”Din nefericire trebuie să confirmăm că printre răniţii în atentatele teroriste se numără cetăţeni germani, iar cel puţin o persoană se află în stare critică”, a precizat oficialul.

Potrivit informaţiilor curente, autorităţile din Germania nu pot să excludă că printre morţi se află şi cetăţeni germani.

Metropola belgiană Bruxelles a fost zguduită, marţi dimineaţă, de atentate teroriste comise de jihadiştii Statului Islamic la aeroportul Zaventem şi la staţia de metrou Maelbeek. În urma atacurilor şi-au pierdut viaţa 31 de persoane, iar alte 205 au fost rănite.

Autorităţile belgiene au ridicat nivelul de alertă, iar străzile oraşului au fost invadate de soldaţi înarmaţi până în dinţi, în vreme ce locuitorii au rămas în spatele ferestrelor.  

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*