Ultimele Știri

Belgia: Procurorii au stabilit identitatea unuia dintre complicii teroriştilor care au comis atentatele de la Paris

operatiune antiterorista belgia

Procurorii belgieni au stabilit luni identitatea unuia dintre complicii teroriştilor care au comis atentatele de la Paris, din noiembrie 2015, şi au emis mandat de urmărire, anunţă AFP.

CITEȘTE ȘI: O comandă neobișnuit de mare de pizza a dus la prinderea lui Salah Abdeslam. Bild: ‘Ce i-a căzut din pantaloni la arestare?’

Este vorba de Najim Laachraoui, în vârstă de 24 de ani, care era cunoscut până acum sub falsa identitate de Soufiane Kayal.

Soufiane Kayal suspect terorist

Soufiane Kayal suspect terorist

Pe acest nume a fost închiriată o locuinţă în Auvelais, în sudul Belgiei, care a fost folosită pentru pregătirea atacurilor din 13 noiembrie, precizează AFP. Este locul din care, după o descindere făcută la sfârşitul lunii noiembrie, anchetatorii au recoltat urme ADN în baza cărora au reuşit să stabilească adevărata identitate a complicelui.

CITEȘTE ȘI: Salah Abdeslam NU a fost sprijinit de de jihadiştii ISIS, în cele patru luni de urmărire generală

Laachraoui a fost controlat într-un autoturism şi pe 9 septembrie, tot sub falsa identitate de Soufiane Kayal, la graniţa austro-ungară, în compania lui Salah Abdeslam şi a lui Mohamed Belkaïd, cetăţeanul alegerian împuşcat mortal de poliţie pe 15 martie, în apropiere de Bruxelles.

CITEȘTE ȘI: Avocatul lui Salah Abdeslam, teroristul capturat la Bruxelles, va da în judecată un procuror

Potrivit AFP, anchetatorii bănuiesc că Laachraoui şi Belkaïd au ţinut telefonic legătura cu membri ai comandourilor kamikaze care au executat atacurile de la Paris, din seara de 13 noiembrie, în care au murit 130 de oameni.

CITEȘTE ȘI: Autorităţile franceze emit un nou mandat de arestare pe numele lui Salah Abdeslam

Teroristul Salah Abdeslam fost capturat, vineri, după un raid antiterorist în Molenbeek (Belgia), în urma căruia a fost rănit uşor. După externare, el a fost plasat în custodia autorităţilor belgiene, cu care va colabora pentru a nu fi extrădat în Franţa.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*