Ultimele Știri

Beijingul este de 15 ori mai poluat decât limita maximă admisă

Capitala Chinei se află din nou sub cod portocaliu de poluare a aerului, după ce nivelul de pulberi în suspensie a depăşit de aproape 15 ori limita recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Mai multe centre industriale de lângă Beijing și-au întrerupt activitatea după ce concentraţia de particule PM2.5, care sunt cele mai dăunătoare pentru sănătate sunt de 359 micrograme pe metru cub, iar limita adimisă este de 25 de micrograme pe metru cub. 

Autorităţile chineze atenţionează oamenii să petreacă cât mai puţin timp posibil afară, în timp ce persoanele care suferă de boli cardiace sunt sfătuite să ramână în casele lor.

Deasemenea, smog-ul prezent pe străzile Beijingului au redus vizibilitatea în trafic, iar unele autostrăzi au fost chiar închise. Cu această situația s-au confruntat de mai multe ori locuitorii capitalei din China.

Luna trecută, autorităţile au amendat sute de companii cu peste 2 milioane de dolari pentru a spori campania anti-poluare, iar din luna viitoare vor impune măsuri de control ale poluării similare cu cele adoptate în anul 2008 înaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing, când populaţia a fost nevoită să circule mai puţin cu maşinile.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*