BCR mărește avansul la creditele ipotecare/imobiliare la 35%

bcr

Banca Comercială Română (BCR) mărește la 35% avansul minim la creditele ipotecare/imobiliare Casa Mea, concomitent cu majorarea la 45.000 de lei a sumei minime care poate fi împrumutată și cu scăderea la 25 de ani a perioadei maxime de rambursare a creditului, informează banca, într-un comunicat de presă.

Toate aceste decizii se aplică din 9 mai și sunt generate de „noul context legislativ care permite clienților să renunțe la dreptul de proprietate asupra imobilului care constituie garanția creditului acordat în vederea stingerii datoriei către bancă”, subliniază BCR.

Până acum, suma minimă care putea fi împrumutată era de 22.000 lei, iar perioada maximă de rambursare a creditului de 30 de ani.

Condițiile și caracteristicile pentru creditul Prima Casă nu vor suferi nicio modificare.

„Ne aflăm într-un context economic în care prioritatea noastră, a tuturor, trebuie să rămână stabilitatea României prin atragerea permanentă de capital și prin creșterea resurselor de dezvoltare, iar băncile au rolul de a susține producerea de valoare în societate, însă la fel ca întreaga societate, nu pot evolua într-un cadru care restrânge capacitatea de valorificare a potențialului de susținere. BCR va monitoriza îndeaproape piața și impactul legislației în vederea ajustării adecvate a politicilor de creditare”, a declarat Dana Demetrian, vicepreședite Retail&Private Banking, BCR.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operațiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie și piețe de capital), precum și societățile de profil de pe piața leasingului, pensiilor private și a băncilor de locuințe, precizează comunicatul citat.

La începutul săptămânii trecute, alte două bănci au anunțat mărirea avansului la creditele ipotecare în urma apariției actului normativ privind darea în plată. Este vorba despre BRD și Alfa Bank. BRD Groupe Societe Generale a introdus oferta diferențiată, pentru creditele în valoare de până la 250.000 de euro avansul fiind de 35%, iar pentru împrumuturile peste acest plafon avansul este de 15%. Alpha Bank a publicat noile condiții pentru împrumuturile pentru locuințe, cu avans de 30% pentru creditele în lei și de 40% pentru cele în euro, indiferent de suma împrumutată.

Tonul majorării avansului pentru creditele ipotecare a fost dat de Raiffeisen Bank, încă din perioada dezbaterilor pe marginea Legii, la 35% pentru împrumuturile în lei și la 40% la euro.

Ulterior, Bancpost, Garanti Bank și Intesa Sanpaolo Bank au publicat noile condiții de creditare ipotecară, din care reiese creșterea avansurilor pentru aceste împrumuturi. Astfel, Bancpost percepe un avans de 33% pentru ipotecarele în lei și 43% pentru cele în valută, Garanti Bank are avans de 40% la euro, dar l-a menținut la 15% pentru lei, iar Intesa Sanpaolo Bank a majorat avansul pentru creditele ipotecare în lei de la 15% la 25%.

Legea privind darea în plată a fost publicată în Monitorul Oficial joi, 28 aprilie, și urmează să intre în vigoare la 15 zile de la publicare, respectiv pe 13 mai.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *