Bătălia pentru supremaţie în Marea Neagră: interesele strategice ale României

rusia nato

Începând de luni, au loc noi manevre aeriene tactice în Crimeea. Agerpres consemnează declaraţia şefului interimar al Departamentului pentru mass-media din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră, căpitanul de rangul I, Nikolai Voskresenski, citat de filiala ucraineană a RIA Novosti, în pagina sa electronică:

„Elicoptere de tipul Ka-27 şi Mi-8 din cadrul regimentului mixt aerian al Flotei Rusiei din Marea Neagră realizează sarcini privind detectarea de submarine aparţinând unui inamic convenţional (…) şi debarcarea de trupe în zona poligonului Opuk (pentru operaţiuni de desant maritim) şi a garnizoanei aeriene Kacea“, a indicat acelaşi purtător de cuvânt.

În total, la aceste aplicaţii aeriene sunt implicate între 10 şi 30 de aparate ale aviaţiei Flotei Rusiei din Marea Neagră, relatează agenţia Sevastopol Press în pagina sa electronică. Totodată, Voznesenski a mai declarat pentru agenţia citată că, în urmă cu câteva zile, bombardiere de tipul Su-24M ale Flotei Rusiei din Marea Neagră au simulat în cadrul unui antrenament distrugerea unor ţinte aeriene cu rachete ‘aer-aer’ deasupra mării. La sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc un test cu implicarea sistemelor mobile de rachete Iskander-M, în cadrul cărora a fost lansată o rachetă de pe poligonul Kapustin Yar, regiunea Astrahan (sudul părţii europene a Rusiei). O înregistrare video cu lansarea acestei rachete a fost postată luni pe internet de Ministerul rus al Apărării, relatează agenţia de presă RIA Novosti în pagina sa electronică. Ţinta rachetei l-a constituit postul de comandă al unui inamic imaginar, situat la o distanţă de două sute de kilometri.

Evident, este vorba despre un nou avertisment înaintea Summitului NATO de la Varşovia, poate chiar, direct, la propunerea românească de constituire a unei flote permanente NATO în zonă. Anunţând, astfel, că Rusia ar putea fi gata să riposteze militar unei asemenea schimbări radicale a echilibrului de securitate din zonă prin aducerea în Marea Neagră a unei flotile de război aliate. Resetând fundamental ceea ce înseamnă acum supremaţia aeriană şi navală rusă, dar şi ameninţarea de mari proporţii pe care o reprezintă bazele de rachete din Crimeea, inclusiv a celor balistice tactice care pot avea şi încărcături nucleare. Supremaţia rusă pe flancul de est al NATO şi mai ales în zona Mării Negre este considerată drept un factor major de vulnerabilitate, chiar dacă, pe de o parte intrarea în stadiu operaţional a bazei de la Deveselu şi, pe de altă parte, continuarea amplasării în Turcia a unor unităţi de rachete Patriot (plus o politică cu mult mai activă în folosirea avioanelor de supraveghere AWACS) au început să mai compenseze din dezechilibru. Dar operaţiunile militare începute ieri în Crimeea nu trebuie considerate ca un element izolat. Ele se desfăşoară în paralel cu foarte vizibila şi îngrijorătoarea întărire continuă a capacităţilor militare ofensive din regiunea Kaliningrad, beneficiind de „acoperirea“ asigurată de sistemele S-400 cu rază lungă de acţiune şi avioanelor de luptă MIG-31BM deplasate recent în zona proximă flancului NATO, în Districtul militar de vest al Federaţiei Ruse. Se constituie, pe o manevră clasică în logica militară derigată din cel de-Al Doilea Război Mondial şi preluată în formulele ofensive elaborate în atenţia corpurilor de armată sovietice, un cleşte cu capetele în Kaliningrad şi în Marea Neagră şi având în centru forţele masive de reacţie rapidă, aeropurtate şi regimentele de trupe speciale. Pentru a avea o înţelegere justă a situaţiei deosebit de tensionate, iată care este capacitatea de lovire pe care o au rachetele de tip Kalibr-NK în cazul în care ar fi lansate în direcţia statelor din NATO de pe platforme aflate în Caspica sau Marea Neagră… dar, aşa cum s-a văzut deja, acoperind fără probleme, întreaga zonă a Orientului Apropiat.

harta strategica

Mare atenţie însă deoarece, dincolo de aceste demonstraţii şi contra-demonstraţii de forţă deocamdată la nivel de aplicaţii militare masive, încep să apară argumente mai complexe care să dea o eventuală justificare unei acţiuni reale. Căci, după ce Secretarul General al NATO anunţa că Alianţa va continua să-şi adapteze şi amplifice capacităţile militare în regiunea Mării Negre, inclusiv cu forţe navale, intelligence şi capacitatea de a desfăşura rapid întăriri, iată ce declara pentru Agenţia TASS Vladimir Komoyedov, fostul comandat al Flotei ruse din Marea Neagră: „Mai întâi de toate, Marea Neagră este un teatru de luptă închis. De fapt, este o mare internă, conectată prin strâmtori cu Marea Mediterană… Dar există reguli ale prezenţei în Marea Neagră şi avem Declaraţia de la Montreux în care se determină foarte clar durata maximă de şedere a navelor străine de război în Marea Neagră (nu mai mult de 21 de zile, n.n.)”.

O indicaţie asupra unei foarte posibile escaladări a tensiunilor care să se bazeze pe ceea ce există în prevăzut în Convenţia de la Montreux, adică elemente evident limitative şi care, aplicate ca atare, ar însemna ca forţele NATO fie să fie obligate să se rotească la fiecare trei săptămâni, operaţiune extrem de costisitoare şi greoaie. Sau perspectiva întărării capacităţilor navale ale ţărilor riverane. Şi mai costisitor şi, dacă vreodată realizabil, pe termen lung sau foarte lung. Sau încercarea de a centra întregul efort al unei eventuale coaliţii pe Turcia, situaţie care ar complica şi mai mult relaţia cu Rusia, chiar până la limită conflictuală directă. Dacă adăugăm problemele economice reale ale României, Bulgariei şi Greciei, vedem că ecuaţia de securitate se bazează, în imediat, doar pe capacitatea militară a Turciei (inclusiv, în caz de nevoie, restricţionarea sau închiderea totală a accesului la strâmtori, aşa cum se prevede în Declaraţia de la Montreux). Dar şi pe decizia Alianţei în ce priveşte Ucraina şi Georgia, două ţări a căror prezenţă în regiune ca parte a structurilor Alianţei ar duce la remodelarea completă a situaţiei, evident în favoarea Occidentului. Asigurarea supremaţiei (dar şi a capacităţii de interdicţie) în Marea Baltică şi în Marea Neagră a devenit deja scopul central al noii curse a Războiului Rece. Spaţiul la care suntem riverani, neglijat atât de mult timp tocmai datorită argumentului de “mare închisă”, revine rapid în actualitatea geo-strategică şi datorită complexităţii intereselor conexe: acces spre Marea Caspică, Orientul Apropiat şi Îndepărtat, dar şi din cauză că, urmare a exacerbării situaţiei conflictuale sau chiar a unei explozii violente, s-ar redeschide iarăşi coşmarul migraţiei ilegale. Este însă o temă care lipseşte apropae complet în dezbaterea publică din România, concentrată acum exclusiv pe teme de interes electoral intern. Este şi aceasta o auto-creare de vulnerabilitate strategică. Dar între situaţia de securitate şi bătălia atroce pe scaunele de primari, evident că ponderea se deplasează spre această din urmă tematică.

Spre bucuria celor care văd cum cădem, şi cu acest prilej, în plasa unui război asimetric în care unul dintre procedeele clasice este crearea de ţinte pe cât de spectaculoase, pe atât de false, desuete şi complet în afara a ceea ce este actualitatea de securitate europeană şi mondială.

20 IULIE 1936

Convenţia de la Montreux a reprezentat un instrument diplomatic important în evoluţia dreptului internaţional. Acordul statelor s-a bazat pe un real spirit de armonizare a intereselor politice şi economice într-un cadru conciliant.

La 10 aprilie 1936 guvernul Turciei a trimis o notă oficială semnatarilor Convenţiei de la Lausanne, invitând statele să participe la negocieri pentru o nouă reglementare a statutului strâmtorilor, în condiţiile garantării securităţii şi inviolabilităţii teritoriului statului turc şi pentru dezvoltarea constantă a navigaţiei comerciale între Marea Mediterană şi Marea Neagră.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *