Ultimele Știri

Băsescu despre demisia lui Ponta: ”Este un mare cadou pentru România. Mă bucur că a coincis cu ziua mea”

Traian Băsescu s-a arătat foarte mulțumit de decizia lui Victor Ponta, de a-și da demisia, declarând că acesta este un ”cadou pentru România” și că se bucură că acest cadou coincide chiar cu ziua lui (n.r. astăzi este ziua lui Traian Băsescu).

Victor Ponta și-a anunțat astăzi demisia, în jurul orei 11, arătându-se afectat de decizia sa. Fostul președinte nu a pierdut ocazia de a face glume pe această hotărâre care coincide, se pare, cu ziua sa.

„Victor Ponta a făcut ce trebuia. Jocul acum este în mâna preşedintelui. Decizia va fi foarte importantă. Era necesar gestul lui Ponta. Preşedintele are variante, inclusiv să-şi aducă propriul Guvern. Nu cred că s-a încheiat cariera politică a lui Victor Ponta. Este un mare cadou pentru România. Mă bucur că a coincis cu ziua mea. Nu am rămas cu un sentiment major faţă de Ponta. El trebuia să facă acţiunea aceasta demult. Va fi foarte bine receptat în afară. Se demonstrează că România este un popor viu”, a declarat fostul președintel al României, Traian Băsescu.

În cadrul discursului în care își anunța depunerea mandatului, Victor Ponta a declarat:

„As vrea să spun câteva cuvinte în calitate de premier, în ultimele zile. Vreau să mulțumesc partenerilor mei, vrea să le mulțumesc, pentru că fără pompieri și fără medici nu ne descurcăm, vreau să le mulțumesc și în persoană medicilor. Răspunderea juridică va fi stabilită și să nu ne păcălim că lăcomia este responsabilă. Oamenii vor mai mult, și nu este corect să las raspunderea în seama miniștrilor şi secretarilor de stat. Sunt gata să fac eu acest gest pe care o parte importantă din societate îl așteaptă. Îmi depun mandatul și implicit, cel al Guvernului României. În toți acești ani m-am bătut cu adversarii politici, dar niciodată cu oamenii. Supărarea oamenilor nu trebuie să degenereze într-o luptă politică. Sper ca depunerea mandatului meu și al Guvernului să satisfacă așteptările celor care au ieșit în stradă”, și-a început discursul Victor Ponta.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*