Ultimele Știri

Baronul Nicuşor Constantinescu a fost prins de poliţia turcă

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a fost reţinut în Turcia. Baronul Constanţei a încercat să scape de braţul lung al legii şi a fugit în Statele Unite, sub scuza că se tratează de cancer.

Nicuşor Constantinescu urmează să fie dus în instanţă pentru judecarea cererii de extrădare formulată de autorităţile române. Constantinescu se afla de 25 de zile pe teritoriul Turciei, conform surselor judiciare.

Pe numele preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa este emis un mandat de arestare pentru că acesta nu a revenit în ţară.

Tribunalul Bucureşti a dispus, în 23 iulie, arestarea lui Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care acesta fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Soluţia a fost menţinută în 7 august de Curtea de Apel Bucureşti, care a arătat, în motivarea deciziei, că apărarea lui Constantinescu nu s-a bazat pe înscrisuri medicale credibile care să arate că „inculpatul se afla internat în stare gravă într-un spital din New York”, la momentul cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*