Ultimele Știri

Bărbat spulberat de tren. Autoritățile n-au reușit să afle cine este victima

Viața unui bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, din Maramureș, s-a frânt brusc joi seara, pe o cale ferată. El a fost spulberat de un tren, în apropiere de Baia Mare.

tren accident

Mecanicul spune că omul ar fi sărit în fața locomotivei și nu a mai reușit să evite tragedia. Sosiți de urgență, medicii nu au mai putut face nimic. Victima a murit imediat după impact.

Trenul personal care circula pe ruta Baia Mare – Jibou plecase de câteva minute din gară. În dreptul localității Sasar, în apropiere de Baia Mare, s-a produs tragedia.

Speriat, mecanicul a oprit imediat după impact și a sunat la 112. Când au auzit izbitura, călătorii au coborât din vagoane și, împreună cu localnicii, au încercat să-l îl ajute pe bărbat. Era însă prea târziu.

„Eu am văzut trenul că oprește și coboră lumea din tren… Și am venit să văd ce s-a întâmplat cu trenul plin de lume… Am sunat eu la 112 să dau repere pe unde să vină”, spune un martor.

Dacian Juca, medic SMURD: „Am primit un apel din partea unui mecanic de locomotivă cum că un bărbat, vârstă necunoscută, s-ar fi aruncat în fața locomotivei. Din păcate, cu leziuni incompatibile cu viata, nu s-a putut face nimic, doar declararea decesului.”

Polițistii spun că, din primele informații, ar fi vorba despre o sinucidere. Victima nu avea asupra sa niciun document și, deocamdată, nu a fost identificată. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului din Baia Mare, iar autoritățile se așteaptă ca cineva să anunțe dispariția bărbatului.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*