Ultimele Știri

Barack Obama va anunța crearea celei mai mari rezervații naturale marine din lume

barack obama

Președintele american Barack Obama se va deplasa miercurea viitoare în Hawaii, unde s-a născut, pentru a anunța crearea celei mai mari rezervații marine din lume, a anunțat Casa Albă, citată de agenția France Presse (AFP).

Obama, care a făcut din mediu una dintre prioritățile celor două mandate prezidențiale ale sale, va anunța creșterea de aproape patru ori a suprafeței rezervației marine ‘Papahanaumokuakea Marine National Monument’, situată pe o mare suprafață din suprafața Oceanului Pacific.

Rezervația creată în anul 2006 și care are în prezent 360.000 de kilometri pătrați, se va extinde la aproximativ 1,51 milioane de kilometri pătrați, adică de două ori mai mult decât suprafața Franței sau aproximativ aceeași dimensiune cu suprafața Mongoliei.

Obama va vizita, de asemenea atolul Midway, situat în această rezervație, unde va marca aceast eveniment.

Șeful Administrației SUA va susține acolo un discurs pentru a sublinia că schimbările climatice „fac mai necesară ca niciodată protecția apelor și a teritoriilor federale”, a explicat Casa Albă.

În perimetrul ‘Papahanaumokuakea Marine National Monument’ viețuiesc aproximativ 7.000 de specii marine, inclusiv coralul negru, care poate trăi peste 4500 de ani.

Aceasta este o rezervație federală în care pescuitul comercial este interzis, precizează agenția France Presse.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*