Ultimele Știri

Banii negri din spatele campaniilor electorale. Noi detalii ies la iveală

Partidele au investit din ce în ce mai mulți bani în campaniile electorale, deși erau incapabili să își permită acoperirea acestor cheltuieli. Anchete realizate de DNA au adus la suprafață adevărul unor mari sume de bani, obținute ”la negru”, fără a fi înregistrate în contabilitate. Membrii partidelor investeau în campanii electorale sume mult mai mari decât și-ar fi permis în mod normal, ascunzând detalii despre existența sau proveniența acestora.

Pentru a-și acoperi cheltuielile necesare desfășurării campaniilor electorale, partidele fie obțineau bani de la creditori, fie investeau bani negri, pe care nu îi înregistrau la contabilitate, și a căror existență era ascunsă. În cazul PSD şi PNL, lucrurile sunt deja cunoscute, pentru că datoriile lor apar în fiecare bilanţ fiscal al acestor partide, de la finalul fiecărui an, ajungând până la milioane de euro, conform Gândul.info.

Cei de la PSD, PNL şi PDL (noul PNL), au cheltuit atât de mult în campaniile electorale, încât au ajuns să nu își mai poată acoperi cheltuilele, rămânând în relații nu tocmai bune cu creditorii. Potrivit bilanțurilor fiscale de la finalul anului 2014, PSD are de plătit creditorilor peste 7 milioane de euro, în timp ce noul PNL se apropie şi el de 6 milioane de euro.

Surpriza vine din partea partidului USL, care deși și-a încetat existența cu mai mult de 1 an în urmă, vehiculează cu datorii de peste 9 milioane de lei. S-au găsit soluții, însă, iar pentru a scăpa de aceste presiuni create de creditori, PSD și PNL au decis ca din anul 2016, cheltuielile campaniilor electorale să fie susținute de stat.

Contrar realității din spatele campaniilor electorale, PSD și PNL au arătat în ultimul timp din ce în ce mai mult interes pentru realizarea unor campanii opulente, așa că nimeni nu ar fi bănuit că situația financiară a acestora este una extrem de proastă. Un exemplu în acest sens, este suma uriașă pe care a plătit-o PSD pentru apariția lui Victor Ponta pe Arena Naţională, de ziua premierului, la data de 20 septembrie 2014. Aceste cheltuieli, de altfel, nu apar în bilanțul oficial al campaniei electorale.

Untitled

Documentele de la Ministerul de Finanţe, arată că PSD a încheiat anul 2014 cu datorii de 32 milioane de lei, dintre 25 de milioane trebuie plătite într-un interval mai mic de un an. Contactat de Gândul, Liviu Dragnea a negat valoarea mare a acestor datorii: Nu avem datoriile astea. Eu am vorbit cu Mircea Drăghici, trezorierul partidului, să ne vedem în zilele următoare şi să am o oglindă foarte clară financiară a partidului şi să vedem calea de urmat”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*