Ultimele Știri

Bani pentru refugiaţii din Basarabia şi Cadrilater sau jaf din banii Statului!

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, împreună cu Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor au votat, în unanimitate, proiectul de Lege privind despăgubirile acordate cetăţenilor români ale căror imobile au fost abandonate în Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Ţinutul Herţa.

După ce va fi adoptat de Camera Deputaţilor, proiectul va fi trimis spre promulgare Preşedintelui României.

Senatul României a aprobat, în şedinţa din data de data de 30.09.2014, proiectul de lege privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despăgubiri cetăţenilor români care au abandonat imobile în Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Ţinutul Herţa.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul României în data de 26 iunie 2014.

Primul titlu de plată a despăgubirilor pentru românii plecaţi din Cadrilater sau Basarabia ar urma să fie acordat în prima lună a anului viitor. Anunţul a fost făcut miercuri la Râmnicu Vâlcea de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii, George Băeşu, care a explicat şi că procesul va fi posibil graţie unui proiect de lege aflat acum în Camera Deputaţilor, după ce a trecut de Senat. Proiectul de lege vizează despăgubirea tuturor persoanelor în ordinea cererilor, a mai spus George Băeşu.

„Am scurtat termenul. Vom face plăţile în cinci ani şi pentru fiecare hotărâre suma o aducem la nivelul anului 2014. Bănuiesc că se va mări în cazul ăsta cu vreo 25-30%, deci inflaţia aferentă perioadei, prin decizia preşedintelui. Nu mai trebuie să meargă nimeni nici la instanţă, nici la executor. Noi o calculăm, dăm o decizie cu suma actualizată şi în ianuarie emitem primul titlu de plată, care se va plăti de către Ministerul de Finanţe.”, a mai declarat preşedintele ANRP.

Conform Legii nr. 290/2003, cetăţenii români care au fost obligaţi să părăsească Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, în 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensaţii pentru proprietăţile pierdute. Despăgubirile sunt plătite foştilor proprietari sau moştenitorilor legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, celor care au cetăţenie română şi domiciliul în România.

Despăgubirile totale pe care statul va trebui să le achite cetăţenilor români pentru bunurile reţinute în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa sunt estimate la circa 605 milioane dolari.

Conform prevederilor normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9 din 1998, valoarea compensaţiilor pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă, deţinute până în 1940 de românii din Cadrilater, se stabileşte după Decretul nr. 93 din 1977 şi articolului III din Decretul nr. 256 din 1984. Normele mai prevăd că terenurile aferente locuinţelor pentru care se stabilesc plăţi compensatorii sunt limitate la 1.000 mp, potrivit Legii nr. 50 din 1991.

Pentru că în aceste zile toţi ochii sunt aţintiţi asupra campaniei prezidenţiale, guvernanţii fac ce fac şi mai dau şi ei o lege pentru a mai spolia nişte bani publici.

România a pierdut atunci o treime din teritoriul său, iar refugiaţii din aceste zone nu au fost despăgubiţi niciodată de Statul Român. Ne întrebăm totuşi cum s-au gândit politicienii noştri să îi despăgubească tocmai acum la aproape 70 de ani de la tragicul eveniment. Majoritatea refugiaţilor din Cadrilater, Basarabia, Ţinutul Herţa şi Bucovina nu mai sunt în viaţă.

Deci cine va primi aceste sute de milioane de euro?

Aceşti bani vor fi direcţionaţi în mare parte către urmaşii acestora şi rudelor până la gradul IV.  Cum face statul acest lucru greu de explicat şi de stabilit, dar suntem obişnuiţi cu mafia carnetelor de revoluţionar false sau a retrocedărilor ilegale.

Cine este George Băeşu, şeful Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor!

Premierul Victor Ponta l-a numit,  pe George Baeşu, fost deputat PSD de Vrancea, la şefia Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), una dintre instituţiile cheie pentru rezolvarea problemei restituirii proprietăţilor şi care a fost acuzată de-a lungul timpului că ar fi netransparentă şi că ar găzdui un sistem corupt care controlează despăgubirile.

baiesuGeoerge Băeşu

Băeşu este absolvent de drept şi şi-a dat doctoratul în 2011 sub îndrumarea fostului premier Adrian Năstase.

Băeşu a fost deputat PSD de Vrancea în legislatura 2004-2008, iar anterior, între 2001 şi 2004, a fost prefect de Vrancea în timpul Guvernării PSD. George Băeşu este finul baronului Marian Oprişan.

Despre Băeşu se scrie că „a propus şi a votat amendamentele care transformă Codul de Procedură Penală într-un scut al infractorilor, criticate de Comisia Europeană; a votat amendamentele la legea Agenţiei Naţionale de Integritate care i-au limitat prerogativele; a votat amendamentele la legea privind sancţionarea faptelor de corupţie prin care se elimină din rândul faptelor penale acordarea creditelor cu încălcarea normelor de creditare şi folosirea acestora în alt scop decât cel declarat; a propus şi a votat amendamentele în urma cărora ANI nu se mai ocupa decât cu verificarea corectitudinii formularelor declaraţiilor de avere”.

În plus, se mai precizează că Baeşu „a votat în 2006 proiectul de lege prin care procurorii şefii sunt propuşi de CSM în loc de ministrul Justiţiei. Nu a semnat Pactul pentru Statul de Drept 2008”, notează Alianţa pentru o Românie Curată.

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*