Ultimele Știri

Băncile fac profit de milioane dintr-o singură hârtie

bani

Băncile reuşesc să scoată profit cu o singură hârtie. Cum este posibil aşa ceva? Cei care au credite imobiliare trebuie să plătească sute de lei pentru aşa numitul comision unic. Firesc, clienţii revoltaţi au pregătit plângeri pe care vor să le depună la Protecţia Consumatorilor, iar alţii au de gând să dea în judecată banca.

O femeie a fost nevoită să plătească un comision la o bancă din Bucureşti ca să obţină aprobarea să dea cu chirie casa. A cumpărat-o prin credit imobiliar cu ipotecă şi nu putea să înregistreze contractul la Administraţia Financiară fără documentul vizat de bancheri.

Femeia spune că nu a fost de acord cu achitarea comisionului şi că a făcut reclamaţie la Protecţia Consumatorilor.

Bancherii răspund că acest comision este pe lista celor patru pe care legea le permite să le încaseze. Cei care au trecut prin asemenea experienţe sunt revoltaţi. Spun că băncile profită pur şi simplu de situaţie. În cazul creditelor de consum, tarifele sunt mult mai mici sau chiar zero.

Cele mai multe bănci pretind comisionul unic de la clienţi care au nevoie de acte pentru Administraţia Financiară sau care vor să îşi refinanţeze creditul.

Comisionul pleacă de la 90 de lei şi ajunge la 500 la cele mai mari bănci. Conducerea Protecţiei Consumatorilor promite că va analiza reclamaţiile primite.

Protecţia Consumatorilor are 34 de procese cu 11 bănci pe care le acuză că au pus clauze abuzive în contractele de credit. 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*