Ultimele Știri

Azi se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor

La 23 aprilie este sărbătorită Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor, proclamată la cea de-a 28-a sesiune a Conferinței Generale a UNESCO, în 1995. Evenimentul reprezintă o oportunitate pentru recunoașterea puterii cărți în schimbarea în bine a vieții și, totodată, pentru a-i sprijini pe autorii de cărți.

În această zi, în aproape toate țările lumii au loc activități dedicate cărții, autorilor, editorilor, librarilor, bibliotecarilor și, implicit, cititorilor. În toată lumea, sunt organizate expoziții de carte, lecturi publice și alte manifestări menite să încurajeze și să popularizeze lectura.

Pentru celebrarea Zilei Mondiale a Cărții și a Dreptului de Autor se urmărește implicarea a milioane de oameni din peste 100 de țări, a sute de organizații de voluntari, școli, instituții publice, grupuri profesionale și întreprinderile private.

UNESCO a desemnat orașul Incheon, din Republica Coreea, „Capitala Mondială a Cărții 2015”. Acest concept a fost inițiat în 2001, orașul capitală ales fiind Madrid.

În România, prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România”, astfel că în România, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.

În mai multe orașe din țară sunt organizate evenimente pentru a celebra această zi. În București, printre alte manifestări se regăsesc a patra ediție a ”Programului de carte” organizat de Muzeul Național al Literaturii Române din București, Administrația Națională a Penitenciarelor din România, Fundația Națională pentru Știință și Artă și Librăria Open Art, și Ziua Cervantes, organizată la Institutul Cervantes din București, anul 2015 având o semnificație specială, aceea a împlinirii a 400 de ani de la publicarea celei de-a doua părți a binecunoscutului roman „Don Quijote de la Mancha”, de Miguel de Cervantes, potrivit unui comunicat al Institutul Cervantes din București.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*