Ultimele Știri

Avertismentul lui Putin după doborârea avionului în Turcia! Ce măsuri va lua Rusia dacă incidentul se repetă

François Hollande şi Vladimir Putin au anunţat joi seara la Moscova că doresc să intensifice schimbul de informaţii în vederea unei eficientizări a atacurilor aeriene ale celor două ţări împotriva grupării Statul Islamic (SI) în Siria, relatează Reuters în pagna electronică.

vladimir putin

Putin a făcut din nou, joi seara, declaraţii dure împotriva turcilor, pe care i-a acuzat că se fac că nu văd traficul de petrol provenind din zone aflate sub controlul SI.

Preşedinţii rus şi francez au convenit, la o cină de lucru, să lupte împotriva SI şi să protejeze grupările armate locale care luptă împotriva grupării jihadiste. Până de curând Occidentul acuza Moscova că atacă rebeli ostili preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

„Vom creşte (nivelul) schimburilor de informaţii şi de informaţii secrete de orice natură, mai ales între forţele noastre”, a declarat François Hollande în faţa presei, la Kremlin. „Atacurile aeriene contra Daech (acronimul arab al SI) vor fi intensificate şi vor face obiectul unei coordonări în vederea creşterii eficienţei lor mai ales împotriva transporturilor de petrol”, a anunţat el.

„În al treilea rând, forţele care luptă împotriva Daech şi grupărilor teroriste nu trebuie să fie vizate de către avioanele noastre; trebuie să atacăm grupările teroriste şi Daech”, a adăugat Hollande.

Vladimir Putin a anunţat, la rândul său, că Rusia este pregătită să ofere „o contribuţie practică la formarea unei coaliţii antiteroriste foarte largi, şi anume a unui front antiterorist sub egida ONU”.

În ceea ce priveşte soarta lui al-Assad, poziţiile nu au avansat absolut deloc. Preşedintele rus refuză în continuare să se ralieze Occidentului, care îl consideră pe preşedintele sirian vinovat de cei aproape cinci ani de război civil şi vor ca acesta să plece de la putere.

„Soarta preşedintelui Siriei trebuie să fie 100% în măna poporului sirian. Singura armata capabilă să lupte împotriva SI este armata siriană a lui Bashar al-Assad”, a spus liderul de la Kremlin.

François Hollande a evocat ideea încredinţării puterii executive unui Guvern independent de uniune naţională, pe perioada unei tranziţii către alegeri.

Maraton diplomatic

Moscova a constituit o etapă importantă a maratonului diplomatic al preşedintelui francez, care încearcă să se concentreze asupra luptei împotriva grupării SI, vinovată de atacurile comise la Paris pe 13 noiembrie, soldate cu 130 de morţi.

Statul Islamic a revendicat, de asemenea, doborârea pe 31 octombrie, în Sinaiul egiptean, a unui avion charter cu turişti ruşi, soldată cu 224 de morţi.

În afară de vizitele la Washington şi Moscova, François Hollande a făcut apel la solidaritatea europeană. Germania s-a oferit să participe la misiuni de protejare, de recunoaştere şi de logistică în cadrul operaţiunilor de luptă împotriva SI atât în Siria, cât şi în Irak.

În pofida faptului că Putin s-a declarat pregătit să lupte împotriva unui „inamic comun”, „marea coaliţie” anti-SI dorită de către preşedintele francez are însă puţine şanse să fie creată, din cauza unor reticenţe şi tensiunilor de pe teren.

Tonul a urcat marţi între Moscova şi Ankara – membră NATO -, după doborârea unui bombardier rusesc de către forţele turce, care l-au acuzat că a încălcat spaţiul aerian turc.

Hollande a apreciat că incidentul „eminamente regretabil” al doborârii avionului îndeamnă mai mult ca niciodată la o mai bună coordonare care să nu piardă din vedere obiectivul principal, şi anume „lupta împotriva Daech”.

„Este esenţial, în această zonă şi în această perioadă, să se evite orice risc şi orice nou incident şi să prevină această escaladare”, a apreciat el.

Putin a îndemnat Washingtonul la vigilenţă. „Suntem pregătiţi să participăm la o coaliţie condusă de Statele Unite. Dar bineînţeles că incidente ca cel al distrugerii avionului nostru şi moartea oamenilor noştri (…) sunt absolut inacceptabile”, a spus el.

Vladimir Putin şi François Hollande urmează să se reîntâlnească luni, la Paris, la deschiderea Conferinţei mondiale pe tema modificărilor climatice (COP21), la care participă aproximativ 140 de şefi de stat şi de guverne.

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*