Avertismentul investitorilor şi autorităţilor din Europa: Dobânzile mici pun pensiile în pericol

Din cele mai puternice economii ale Europei vin avertismente că dobânzile extrem de mici produc dezastru în industria pensiilor şi că populaţia încă nu realizează acest lucru.

Soluţiile propuse de experţii din domeniu includ forţarea companiilor să efectueze injecţii masive de capital în sche­mele lor de pensii, reducerea bene­ficiilor sau majorarea vârstei de pensio­nare de-a lungul şi de-a latul Europei. Însă aceste opţiuni sunt periculoase pentru politicieni şi pot declanşa proteste sociale, scrie Financial Times, citat de Ziarul Financiar.

Din Germania, autoritatea de supra­veghere financiară BaFin a atenţionat că în curând schemele de pensii ar putea fi forţate să reducă plăţile către pensionari din cauza dobânzilor mici. Dobânda de politică monetară a BCE, banca centrală a zonei euro, este la minimul record de 0,25%, iar cea pentru depozite la -0,4%.

Alfred Gohdes, şeful diviziei din Frankfurt a Willis Towers Watson, cea mai mare firmă de consiliere pentru in-vestitori instituţionali, a descris inter-venţia BaFin drept „neobişnuită“.

„În Germania, un singur fond de pensii a mai redus beneficiile. S-a în­tâm­plat în urmă cu 10 ani. Acum, probabili­tatea este mare ca beneficiile să fie reduse din nou dacă persistă dobânzile mici. Sistemul de pensii este otrăvit lent“, a spus el.

Problema este că randamentele obligaţiunilor guvernamentale, investi­ţiile preferate ale fondurilor de pensii, sunt foarte jos sau chiar negative. Yiel­durile bondurilor germane cu scadenţa la 10 ani sunt aproape de zero, iar cele ale titlurilor cu maturitatea mai mică de cinci ani sunt deja negative. „Dobânzile ultramici ale bondurilor germane au aruncat în haos planurile de pensii. Dobânzile ar trebui să crească la 5% pentru a atenua criza. Dar nu văd să se întâmple aşa în următorii trei ani“, spune Amin Rajan, analist la Create Research.

În Franţa, în urmă cu câteva săptă­mâni şeful celui mai mare fond public de pensii de acolo a avertizat că multe fonduri de pensii din Europa vor fi distruse dacă BCE nu revine asupra politicii de dobânzi foarte reduse.

„Multe fonduri de pensii din Europa vor face implozie în următorii 2-3 ani“ dacă BCE îşi va continua politica do­bânzilor mici, a declarat Philippe Desfossés, directorul executiv al ERAFP, fondul de pensii de 24 de miliarde de euro al funcţionarilor publici din Franţa.

Citeşte continuarea articolului în Ziarul Financiar

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *