Ultimele Știri

Averile furate pot fi sechestrate. Iohannis a promulgat legea

klaus iohannis

Legea care prevede înfiinţarea unei agenţii speciale pentru administrarea bunurilor sechestrate a fost promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis. Agenţia urmează să fie condusă de un director general care va fi numit prin ordin al ministrului Justiţiei, Raluca Prună.

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat legea privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, aceasta fiind definită ca instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei.

Practic, noua instituţie ar trebui să se ocupe de administrarea banilor sau a bunurilor imobile pe care magistratul pune sechestrul în timpul unui proces  Agenţia va fi condusă de un director general, numit din ordin de ministerul Justiţiei pe o perioadă de patru ani şi poate să ocupe funcţia maxim două mandate.

În vederea numirii, directorul general trebuie să îndeplinească, printre altele, condiţia de a fi ocupat în ultimii cinci ani funcţia de judecător, procuror sau să facă parte din personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor sau procurorilor.

„Din perspectiva noastră, în această structură vor fi în principal magistraţi, care oricum au aceste garanţii, n-au voie să facă parte din nicio structură politică. E o formă de garanţie pe care noi am vrut la vremea respectivă să o avem la nivelul textului de lege“, spunea fostul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, în momentul când a susţinut proiectul în Parlament. 

Spre deosebire de forma iniţială a legii, care stipula că, pentru a fi numit director general al Agenţiei, persoana respectivă trebuie „să nu facă şi să nu fi făcut parte, în ultimii 5 ani, din niciun partid politic, formaţiune sau alianţă politică”, deputaţii au decis modificarea articolului astfel încât directorului general al Agenţiei trebuie doar „să nu facă parte din niciun partid politic, formaţiune sau alianţă politică”.

În forma adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, bunurile imobile intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului pot fi transmise cu titlu gratuit în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice la propunerea Agenţiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială.

De asemenea, acestea pot fi date în folosinţă gratuită asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi Academiei Române şi academiilor de ramură înfiinţate în baza unei legi speciale, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice la propunerea Agenţiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială, de interes public, sau în raport cu obiectul lor de activitate, după caz. În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul va trebui să aprobe prin HG regulamentul privind reutilizarea socială a imobilelor intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului.

În ceea ce priveşte sumele rezultate din valorificarea bunurilor mobile şi imobile, după rămânerea definitivă a hotărârii de confiscare se alocă, pe baza bilanţului anual prezentat de Agenţie, astfel: 20% pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării; 20% pentru Ministerul Sănătăţii; 15% pentru Ministerul Afacerilor Interne; 15% pentru Ministerul Public; 15% pentru Ministerul Justiţiei; 15% pentru asociaţii şi fundaţii cu obiect de activitate în domeniul social şi pentru academii de ramură înfiinţate în baza unei legi speciale.

Sursa: Adevarul.ro

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*