Ultimele Știri

Averea cinstitului primar brașovean George Scripcaru

George Scripcaru

George Scripcaru edilul municipuilui Brașov este cunoscut ca unul dintre cei mai longevivi edili PDL și baron local din zona Brașovului. Scripcaru a păstorit orașul timp de 11 ani, încă din anul 2004, însă acest lucru ar putea fi întrerupt de procurorii Direcției Naționale Antocorupție care l-au reținut pe edil pentru abuz în serviciu și şi luare de mită, după ce ar fi facilitat unor firme încheierea de contracte cu municipalitatea.

George Scripcaru pare la prima vedere unul dintre cei mai cinstiți edili, conform declarației sale de avere. Acesta s-a ferit de ochii opiniei publice, fiind un om scump la vedere. Edilul a avut grijă să nu iasă în evidență, fapt ce îl putem observa și în decalarația sa de avere.

Primarul Brașovului deține o casă cumpărată în anul 2006 împreună cu soția de 350 de metri pătrați plus un teren aferent de 725 de metri pătrați. Scripcaru a accesat un credit de la Banca Carpatica în valoare de 79.602 euro în anul 2007, fiind scadent în anul 2032. Edilul mai are două credite ipotecare accesate în anul 2008 în valoare totală de 86.600 euro, scadent în anul 2036. Salariul primarului brașovean George Scripcaru este de 43.615 lei, în timp ce soția câștigă un salariu de 18.361 lei de la Regia Autonomă de Transport Brașov. În rest, primarul Brașovului nu deține alte proprietăți, nici mașină sau depozite bancare.

După ce a ajuns primar, a fost acuzat de ziarul Adevărul că a vândut un teren de pe domeniul public şi a încasat banii, respectiv 2 milioane euro. În ianuarie 2006 ziarul Adevărul anunţă că primarul Braşovului, George Scripcaru, face obiectul unei anchete Interpol pentru retrocedarea de terenuri unor infractori germani.

Conform Jurnalului Naţional, în toamna anului 2006 a fost anchetat de DNA pentru un schimb de terenuri între Primăria Braşov şi omul de afaceri Ion Nicolae, schimb în urmă căruia omul de afaceri Ion Nicolae a câştigat 120 miliarde lei.

George Scripcaru a fost audiat de procurorii DNA din Bucureşti în dosarul privind şpagă luată de fostul şef al OPC Braşov, Ionel Spătaru. Tot atunci a fost audiat şi prefectul judeţului Braşov, Ion Gontea.

Astăzi, procurorii DNA au însă altă părere despre edilul brașovean, fapt pentru care l-au reținut pentru 24 de ore și va fi trimis în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Procurorii au efectuat mai multe precheziții  la sediul Primăriei Braşov, la locuința edilului și la alte 9 firme cu care a încheiat contracte ilicite. Edilul din Brașov este acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită, după ce ar fi facilitat încheierea unor contracte de energie termică cu municipalitatea, iar din banii obţinuţi din luare de mită și-a finanțat campania pentru alegerile locale din 2012.

Într-un comunicat de presă, Direcţia Naţională Anticorupţie precizează că George Scripcaru, în perioada 2010-2012, a pus presiune pe funcționarii din cadrul Primăriei și Consiliului Local Brașov pentru a favoriza o firmă să obțină anumite contracte cu municipalitatea.

Ulterior, după ce a dispus decontarea unor lucrări neefectuate, edilul a încercat acopere dovezile existente și chiar să învinuiască 3 angajați ai Primăriei, deși el cunoștea situația reală a acestor operațiuni financiare. 

O parte din banii obținuți în mod injust au fost utilizați, din dispoziția sa, pentru achiziționarea de materiale electorale în campania pentru alegerile locale din anul 2012.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*