Autopsia în cazul Dan Condrea: Medicii elimină ipoteza unui infarct la volan sau AVC

  • Adelina Mitrache
  • 24 mai 2016
  • Social
accident dan condrea

Autopsia în cazul Dan Condrea a continuat marți, medicii eliminând, în urma unei analize amănunțite la inimă, ipoteza unui infarct la volan sau a unui accident vascular cerebral.

Potrivit unor surse medicale, cordul era normal, iar moartea a fost cauzată de impactul violent.

„Cauza decesului sunt leziunile traumatice grave. Cordul nu are nimic, este unul normal. Nu se pune problema că ar fi făcut infarct sau accident vascular”, au afirmat sursele citate.

Totodată, familia a anunțat că va ridica trupul neînsuflețit marți, acest lucru făcându-se pe baza unui proces verbal de identificare.

Luni s-a finalizat o primă parte a necropsiei, fiind prelevate mai multe probe, acestea urmând a fi analizate de către INML.

La necropsie s-a observat că trupul neînsuflețit prezenta foarte multe leziuni și fracturi la cap, coloană vertebrală, torace, abdomen, dar și rupturi de organe.

Dan Condrea a decedat duminică seară, în urma unui accident produs pe un drum din județul Ilfov, în apropiere de localitatea Buftea.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *