Ultimele Știri

AUR pentru ROMÂNIA la Campionatul Mondial de handbal feminin, categoria U18

Echipa Romîniei de handbal feminin ( categoria sub 18 ani), a avut un parcurs fără înfrângere la Campionatul Mondial 2014, găzduit de Macedonia, reușind să cucerească mult râvnitul titlu mondial!

Repartizate în grupa C, avându-le ca rivale directe pe Danemarca, Germania, Macedonia ( echipa țării gazdă), Argentina și Uzbekistan, româncele noastre le-au înlăturat pe rând, fără probleme, pe Argentina ( scor: 34- 20), Uzbekistan ( scor: 42-22) și Macedonia (scor: 37 -23), urmând egalul cu echipa din Danemarca (scor: 30 – 30) și victoria bine meritată a fetelor noastre în fața Germaniei ( scor: 27 – 25).

Au urmat optimile de finală, unde România a învins Croația ( scor: 28 – 22) și sferturile de finală, unde România s-a impus în fața Olandei (scor: 36 – 22). În semifinală, România a întâlnit echipa din Muntenegru și a ieșit și de această dată învingătoare ( scor: 28 – 25).

Germania nu și-a putut lua revanșa în fața României nici în finală, unde fetele noastre s-au impus din nou, lăsându-le pe nemțoaice fără drept de replică. Victoria a fost clară, iar mărturie stă scorul final afișat pe tabelă: 32 – 21 … și aur pentru România!

Bianca Maria Bazaliu a obținut o performanță remarcabilă. Ea a devenit golghetera Mondialului, cu un total de 76 de goluri marcate.

România a cucerit primul titlu mondial la junioare în anul 1995, la campionatul organizat în Brazilia. Acesta este cel de-al doilea titlu mondial cucerit de România, venit la o distanță de 19 ani.

Fetele au demonstrat că au potențial, aducând bucuria și victoria în România.  Viitorul handbalului românesc este pe mâini bune, pe mâini de campioane mondiale! Bravo fetelor!

Aurul strălucește la gâtul sportivelor noastre: Iulia Andrei, Bianca Maria Bazaliu, Oana Maria Buca, Alexandra Carasol, Daniela Corban, Maria Florentina Craiu, Alexandra Dindiligan, Alina Ilie, Florenta Ilie, Dana-Abed Kader, Cristina Laslo, Lorena Ostase, Maria Izabela Roşca, Mădălina Ion – Andreea Taivan, Sonia Vasiliu și nu e vorba de o medalie oarecare, ci aurul de campioane mondiale! Să nu-i uităm pe antrenorii Aurelian Roșca și Gavril Cozma care merită felicitați pentru dedicație și pentru munca asiduă. Iar rezultatele au fost pe măsură. Felicitări tuturor!

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*


About Crina Anamaria Calotă (20 Articles)
Without dance there is no love. Without love there is no passion. Without passion there are no humans.
Contact: Website