Asociaţia Colectiv GTG 3010 îi cere preşedintelui desecretizarea informărilor SRI privind disfuncţionalităţile din sistemul medical

eugen iancu

Asociaţia Colectiv GTG 3010 i-a solicitat, sâmbătă, preşedintelui Klaus Iohannis desecretizarea informărilor Serviciului Român de Informaţii cu privire la vulnerabilităţile şi disfuncţionalităţile din sistemul public de sănătate.

Membrii Asociaţiei consideră că bacteriile din spitale au cauzat moartea a mii de oameni, ceea ce reprezintă o problemă de siguranţă naţională şi că, prin urmare, se impune intervenţia şefului statului, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Colectiv GTG 3010 GTG.

”Vrem să aflăm adevărul cu privire la moartea copiilor noştri. Vrem ca niciun părinte să nu mai treacă prin durerea prin care trecem noi acum. Fiii noştri au fost condamnaţi la moarte de acest sistem corupt. Klaus Iohannis trebuie să facă ceea ce a promis – un altfel de politică – şi să desecretizeze informările primite de la SRI, pentru a nu fi acuzat că acoperă vinovaţii”, a precizat Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010.

Totodată, membrii Asociaţiei s-au adresat şi copreşedinţilor PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, şi le-au cerut să se delimiteze de candidatul PNL la Primăria Sectorului 4, Răzvan Sava, ca urmare a asocierii acestuia în campania electorală cu fostul primar cercetat în dosarul ”Colectiv”, Cristian Popescu Piedone, se mai arată în comunicat.

”Considerăm că demersul lui Răzvan Sava reprezintă o ofensă adusă victimelor incendiului de la Colectiv. Primar al Sectorului 4 trebuie să fie o persoană asupra căreia să nu planeze nicio umbră legată de conduita sa morală sau civică şi să nu lezeze, prin candidatura sa, memoria celor 64 de victime ale tragediei din Colectiv”, se arată în solicitarea trimisă liderilor PNL de Asociaţia GTG 3010.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *