Asiguratorii vor ca șoferii implicați în accidente să plătească despăgubiri suplimentare

  • Adrian Marinescu
  • 26 septembrie 2016
  • Economie
  • 0
accident

Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie s-a sesizat cu privire la demersurile ASIGURATORILOR reprezentaţi prin UNSAR (Uniunea Naţională a Societaţilor de Asigurare ṣi Reasigurare) de modificare a textului articolului 19 din Proiectul de lege privind asigurarea de răspundere civilă auto, motiv pentru care considerăm că este imperios necesar să lămurim anumite aspecte prin prezentul comunicat.

Prin stabilirea despăgubirilor  în forma propusă de asiguratori (UNSAR), se creează un mecanism juridic ce intră în contradicţie cu  legea fundamentală, tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum ṣi cu alte ramuri de drept.

Explicaţii:

  1. Conducătorul auto care provoacă din culpă un accident rutier cauzator de vătămări corporale este obligat, să repare  intregul prejudiciu cauzat prin declictul comis (instituţia răspunderii civile delictuale din Codul Civil). Totodată conducătorul auto este obligat să încheie o asigurare de răspundere civilă auto tocmai pentru e exista o protecţie deplină a victimelor în faţa unor astfel de delicte, dar ṣi o protecţie a patrimoniului asiguratului în faţa unor astfel de riscuri. În cazul în care asigurarea obligatorie încheiată acoperă numai parţial prejudiciul creat, aṣa cum încearcă UNSAR   să impună prin noua lege, diferenţa de despăgubire între nivelul maxim al prejudiciului ṣi plafonul de despăgubire stabilit pentru poliţa RCA va fi suportată de autorul accidentului.

Această situaţie, pe lângă faptul că este una de neacceptat întrucât poate împovăra asiguraţii care, cu bună credinţă, ṣi-au transferat riscul de a genera prejudicii către asiguratori, prin încheierea asigurării RCA, este ṣi în contradicţie cu legislaţia comunitară în domeniul răspunderii civile auto.

Extras din Directiva 2009/103/CE: Preambul:

Pct. 2 Asigurarea de răspundere civilă pentru circulația autovehiculelor (asigurarea auto) are o importanță deosebită pentru cetățenii europeni, fie că sunt asigurați sau victime ale unui accident.

Pct. 3 Fiecare stat membru ar trebui să adopte toate măsurile utile pentru ca răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehiculele care staționează în mod obișnuit pe teritoriul său să fie acoperită printr-o asigurare.

Pct. 12 Obligația statelor membre de a garanta ca suma asigurată să nu fie mai mică decât anumite valori minime constituie un element major pentru protecția victimelor. Suma minimă asigurată în cazul vătămărilor corporale ar trebui calculată astfel încât să despăgubească integral și echitabil toate victimele care au suferit răni foarte grave.

Pct. 20 Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității.

Pct. 29 Pentru a garanta întreaga protecție dorită victimelor accidentelor auto, statele membre nu ar trebui să permită întreprinderilor de asigurare să opună o franșiză unei victime.

Se poate cu uṣurinţă observa că intenţia legiuitorului comunitar este de a asigura o protecţie deplină ṣi efectivă victimelor printr-o asigurare completă, nu parţială, a răspunderii civile auto.

 

  • Stabilirea despăgubirilor patrimoniale ṣi nepatrimoniale pentru vătămări corporale este atributul exclusiv al judecătorului.

 

Judecătorul trebuie să beneficieze de toate garanţiile procedurale, care să îi confere trăirea sentimentului de înfăptuire a justiţiei. Orice lege care intervine în acest mecanism, intră în contradicţie cu Constituţia, dar ṣi cu jurisprudenţa CEDO ṣi a CJUE.  

Proiectul RCA, in forma propusa de UNSAR, îngrădeṣte vădit dreptul judecătorului de a evalua ṣi implicit de a dispune în cauze care privesc drepturi fundamentale ocrotite de Constituţie, de Tratatele ṣi Convenţiile internaţionale privind drepturile omului. Formularea propusă în proiectul de lege analizat“stabilirea despăgubirii, atât pe cale amiabilă, cât şi pe cale judecătorească, se realizează pe baza următoarelor criterii generale de evaluare…” ne indică cel puţin două aspecte nevralgice ce contravin principiilor de înfăptuire a justiţie ṣi anume: punerea semnului de echivalenţă între procedura de soluţionare pe cale amiabilă ṣi cea de soluţionare pe cale judecătorească (atât…cât ṣi…), precum ṣi îngrădirea actului de judecată prin impunerea unei evaluări exclusiv pe criterii generale ṣi nu particulare fiecărui caz. Atunci când judecătorul aplică un ṣablon general ṣi nu are posibilitatea de evaluare individuală a cazului, nu mai putem vorbi de înfăptuire a justiţiei ṣi nici de un proces echitabil, conform art. 21 Constituţia României/art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cea mai importantă garanţie procedurală existentă într-un stat de drept este cea a procesului echitabil. Având în vedere mecanismul de funcţionare a statului de drept conform căruia trebuie asigurat liberul acces la justiţie pentru remedierea oricărei încălcări a unui drept sau libertăţi fundamentale ori interes legitim, această garanţie este considerate esenţială însuşi spiritului Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Între drepturile consacrate prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil, enunţat în cuprinsul art. 6, ocupă un loc central. Importanţa lui rezidă în faptul că toate celelalte drepturi ar rămâne derizorii, simplă teorie, fără anumite garanţii procedurale care să îi confere individului siguranţă şi un „adăpost” în faţa posibilelor abuzuri ale puterii.

Intoxicarea cu afirmaţii de genul “vid legislativ în stabilirea cuantumului daunelor morale” reprezintă o încercare disperată de a limita despăgubirile cu un singur scop ṣi anume acela de consolidare a profitului întreprinderilor de asigurări în detrimentul victimelor accidentelor de circulaţie. Fiecare traumă fizică face parte dintr-o categorie bine definită ṣi foarte bine documentată  din punct de vedere tehnico-ṣtiinţific.

Despre traumatismele vertebro-medulare, de exemplu, există tratate de neuro-chirurgie de mii de pagini ce oferă o bază solidă ṣi completă de documentare ṣtiinţifică medicală a acestor traume severe. Cum poţi afirma că nu există posibilitaţi de documentare a traumelor astfel încât judecătorii să fie în măsură să aprecieze, în cunoṣtinţă de cauză, adevărata întindere a acestora ? E desigur mult mai simplu să bagatelizezi orice traumă ṣi să te limitezi la o evaluare generală/ṣablonară astfel încât să limitezi posibilitatea oricărei victime de a obţine o despăgubire echitabilă ce îi poate oferi o speranţă de refacere a vieţii grav afectată în urma traumei suferite.

  1. Evaluarea traumei exclusiv pe criterii medico-legale.  

Art. 22 din Constituţia României consacră dreptul la viaţă, la integritate fizică ṣi la integritate psihică. Intergitatea fizică poate fi afectată prin vătămări ce trebuie evaluate atât din punct de vedere al intensităţii, cât ṣi al întinderii în timp a procedurilor de recuperare. Intensitatea leziunilor corporale este apreciată de medicina-legală, dar într-o formă generală, (nu proprie fiecarui caz) ṣi raportată la cea mai gravă leziune ṣi nu la întreg setul de leziuni. (Ex: dacă există 5 fracturi, raportul medico-legal ia în calcul cea mai gravă fractură ṣi stabileṣte numărul de zile de îngrijire medicală/baremul de puncte, exclusiv raportat la aceasta, iar restul sunt considerate secundare ṣi cu vindecare concomitentă cu cea mai gravă ṣi nu influenţează acestă evaluare, decât in situaţia în care apar complicaţii ṣi se impune o reevaluare). Astfel între o persoană care a suferit o fractură de femur ṣi una care a suferti multiple fracturi – fractura de femur, de claviculă, de humerus ṣi  craniană, este echivalenţă din punct de vedere al evaluării medico-legale. Procedurile medicale de recuperare ce se pot întinde pe ani de zile nu influenţează evaluarea medico-legala a traumei. Se iau în calcul procedurile primare de recuperare (după o operaţie, timpul de recuperare este de x zile) ṣi nu recuperarea efectivă pentru refacerea sau îmbunătăţirea stării de sănătate afectată de evenimentul traumatic. Mai mult, acest barem de evaluare reprezintă un instrument de lucru cu valoare orientativă ṣi nu absolută pentru medicii-legistri.

Ne întrebăm oare cum acest barem poate fi orientativ pentru medicii legisti dar obligatoriu pentru judecători ???

Evaluarea traumei psihice nu intră în sfera de competenţă a medicinii-legale. Deṣi ṣtiintific s-a dovedit că la baza multor afecţiuni biologice stă trauma psihică, acest lucru este lipsit de importanţă în raţionamentul UNSAR ṣi trebuie neglijat total.  Totodată pierderera încrederii în sine, episoadele de teamă, depresie, izolare, specifice stresului posttraumatic generat de accidentul rutier, nu au nici un fel de importanţă pentru asiguratori.

  1. Despăgubirea maximă pentru daune morale (dureri fizice ṣi psihice, prejudiciu de agrement, prejudiciu sexual, retar în carieră ṣi nu pierderea de venit, diminuarea speranţei de viaţă, etc.), în acceptiunea UNSAR, trebuie limitată la o suma de aproximativ 100.000 euro, sumă ce reprezintă salariul unui manager din asigurări pe mai puţin de un an. Au fost făcute publice salarii ṣi de 25.000 euro /lună.  
  2. Oare cum pot aceṣti indivizi să creadă că această ţară va accepta mutilarea propriilor cetaţeni  prin lăsarea lor în mizerie  în detrimentul unor salarii sau profituri uriaṣe ale unor întreprinderi de asigurări ce paradoxal funcţionează pe principiul mutualităţii (toţi contribuie pentru ca la nevoie să fie indemizaţi cei care au suferit un prejudiciu). Cu alte cuvinte aceste entităţi gestionează contribuţiile noatre din asigurări, îṣi asigură din aceste contribuţii fonduri de salarii cu mult peste  o medie de bun simţ, însă nu pot despăgubii victimele întrucât nu au bani, iar despăgubirile decente, echitabile, sunt considerate îmbogăţiri fără just temei.

Un artist de renume care nu poate face dovada, cu facturi sau contracte, a unor venituri certe, dar care poate produce periodic un act artistic de 1.000.000 euro (ex: un tablou de pictură, etc.) va fi indemnizat, în accepţiunea UNSAR, cu o sumă de câteva mii sau zeci de mii de euro în cazul în care a suferit o vătămare ce îl pune în imposibilitatea de a mai produce aceste acte artistice, întrucât aṣa reiese din grila medico-legală.

Alte aspecte în evaluarea traumei ṣi implicit în stabilirea unui prejudiciu real, sunt lipsite de importanţă în accepţiunea UNSAR. Ne întrebăm, cine va suporta diferenţa între prejudiciul real al acestui artist ṣi cel acoperit prin polita RCA, în forma propusă de asiguratori ? Cât de naivi ne cred aceṣti indivizi ?

Sperăm ca mesajul nostru să fie cântărit aṣa cum se cuvine, iar actul normativ care va reglementa asigurarea RCA să respecte normele constituţionale, de drept comunitar, de drept civil, dar ṣi actul de justiţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *