Ultimele Știri

Arsenie Boca: De la Sfântul Ardealului, la afaceri de milioane de euro prin manipulare

arsenie boca

În această zi de 28 noiembrie, se comemorează 26 de ani de la trecerea în nefiinţă a părintelui Arsenie Boca, unul dintre martirii gulagului comunist. La peste un sfert de veac de la moartea părintelui, zeci de mii de pelerini din România şi din străinătate vizitează anual mormântul “Sfântului Ardealului”, la Mănăstirea Prislop.

Dincolo de minunile la care mulţi credincioşi afirmă că le-au trăit la mormântul lui Arsenie Boca, psihologul Iuliana Fulas afirmă că părintele cunoaștea foarte bine psihologia umană, modul de a pătrunde în sufletul omului, iar fenomenul Arsenie Boca este şi efectul unei mediatizări excesive.

“Părintele Arsenie Boca a fost un duhovnic cum rar întâlneşti, avea capacitatea de a transforma oamenii, de a scoate la lumină ce era mai frumos şi bun din ei. Despre minunile de la mormântul părintelui de la Mănăstirea Prislop se ştia înainte ca Social Media să apară, însă epoca reţelelor de socializare a dus întreaga mediatizare a lui la nivel absolut”, declara psihologul Iuliana Fulas.

“Cozile interminabile de la Mănăstirea Prislop ascund nevoia românului de moralitate, de principii care să ne ghideze viaţa şi de a aparţine unei familii extinse”

Specialistul afirmă că acele cozi interminabile de la Mănăstirea Prislop au o explicaţie cât se poate de simplă, şi anume ascund nevoia romanului de divinitate, nevoia acestuia de spiritualitate, care este o nevoie fundamentală pentru orice fiinţă umană.

“Vorbim de nevoia de transcendere şi de sens. Este o nevoie emoţională, iar aceasta apare în urmă unui eşec emoţional, a unei traume psihice suferită la un moment dat în viaţă. Nevoia de spiritualitate este determinată din dorinţa de satisfacere a unor nevoi ca: nevoia de sens, nevoia de valori absolute (adevăr, dreptate, bine) şi nevoia de a ne alina unele frici ca: frică de singurătate şi frică de moarte”, explică psihologul Iuliana Fulas.

În acelaşi timp, psihologul spune că atunci când nimic nu ne mai aduce fericire, ne întoarcem către spiritualitate. Tangenţă la divinitate poate fi: o relaţie de iubire autentică, care ne va face mai buni, mai nobili, mai spirituali; o relaţie profundă cu copilul nostru, cu familia noastră, care ne pot da sentimentul comuniunii, senzaţia de sens şi bogăţie interioară, continuă specialistul.

“Cozile de la Prislop mai ascund nevoia de moralitate, de principii care să ne ghideze viaţa, nevoia de a aparţine unei familii extinse, nevoia de a delega responsabilitatea fericirii noastre unui lider spiritual – aşa cum este Arsenie Boca – sau a divinităţii.

Căutarea spirituală vine de cele mai multe ori în compensare pentru neîmplinirea emoţională, care ar trebui să vină de la părinţi, partener de viaţă, familie, copii etc. Pentru nevoia de împlinire emoţională, oamenii aderă foarte uşor la diverse grupuri ce le implininesc nevoi adiacente ca: sentimentul iubirii şi a acceptării necondiţionate, sentimentul unei misiuni speciale, apostolice, senzaţia deţinerii adevărului suprem”, declară psihologul Iuliana Fulas.

Fenomenul Arsenie Boca, o sursă uriaşă de venit 

Întreg fenomenul Arsenie Boca a devenit o sursă incomensurabilă de venit pentru minunile care apar la tot pasul: icoane care lăcrimează, chipul Părintelui Arsenie Boca pe copaci, în copaci, pe pereţi etc. În acelaşi timp, Biserica Ortodoxă Română rămâne rezervată în apariţia acestor minuni însă, cu toate acestea, mulţi preoţi speculează din punct de vedere economic acest fenomen naţional.

“Interesul financiar a apărut chiar şi din partea Bisericii, mai exact a preoţilor, care organizează pelerinaje cu microbuzul la Prislop. Părintele Arsenie Boca are şi conturi pe Facebook, de unde organizează aceste pelerinaje. În spatele acestor conturi, de fapt, sunt preoţi care au propriile lor fundaţii. Aceste pelerinaje adună sute de mii de oameni, dar şi sume uriaşe de bani. În acelaşi timp, Părintele Arsenie Boca nu este doar Sfântul Ardealului, el a devenit şi tricou, şi prosop de plajă, şi cană de cafea sau orice alt obiect ce poate fi vândut. Arsenie Boca este un fenomen ce oscilează între credinţă şi afacere”, afirmă psihologul.

În altă ordine de idei, psihologul compară fenomenul părintelui Arsenie cu fenomenul de la Maglavit din 1935, în care ciobanul Petrache Lupu pretindea că l-a văzut şi a vorbit cu Dumnezeu, cu amendamentul că datorită surselor numeroase de informare de care ne bucurăm în zilele noastre, cel puţin teoretic oamenii sunt mai greu de manipulat.

Psiholog: “A caută minuni înseamnă o foarte puţină credinţă”

Specialistul afirmă că mulţi oameni merg la Prislop, nu doar să se roage, ci să caute minuni, iar acest lucru contrazice ideea de credinţă.

“Când sunt întrebaţi de ce au venit la mormântul părintelui Arsenie, ei răspund că sunt bolnavi, nefericiţi şi speră că Părintele să facă minuni pentru ei. A caută minuni înseamnă o foarte puţină credinţă. Credincioşii care merg la biserică, care cunosc Evanghelia, predica preoţilor, nu caută minuni, ci relaţia cu Dumnezeu. Sufletul se vindecă atunci când rămâne deschis, când iubeşte în loc să urască, când zâmbetul câştigă în faţă lacrimilor. Ura, invidia, răutatea sunt sentimente care modifică ADN-ul, în timp ce iertarea, iubirea şi rugăciunea din inimă deschid spirală ADN-ului”, conchide psihoterapeutul Iuliana Fulas.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*