Ultimele Știri

Armata ucraineană a cedat controlul asupra aeroportului din Lugansk

Militarii ucraineni care asigurau controlul aeroportului din Lugansk au fost nevoiţi să părăsească luni zona, după ce au fost supuşi unui atac cu tancuri şi blindate ruseşti, a anunţat Andrei Lysenko, purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Apărare şi Securitate de la Kiev.

Lysenko a precizat că militarii s-au retras la indicaţia superiorilor, menţionând că bombardamentele asupra aeroportului au fost efectuate de „profesionişti”.

Aceasta a mai declarat că în zonă sunt concentrate forţe militare ruseşti în număr mare.

Anterior, autoritățile de la Kiev anunţau că aeroportul a fost luat cu asalt de un batalion de tancuri ruseşti, iar ministrul ucrainean al Apărării, Valeri Gheletei, declara la un post de televiziune de la Kiev că țara sa „este în război cu Rusia şi Rusia este cea care decide ce se întâmplă în Donbas”

Totodată, a fost publicată și o hartă cu situaţia la 1 septembrie a confruntărilor din est. După mai bine de două luni de ofensivă ucraineană, în urma invaziei rusești din ultima săptămână, forțele Kievului au pierdut din nou teren, iar un nou front de luptă a fost deschis în sud-estul ţării, la Novoazovsk.

harta

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*