Ultimele Știri

Arena Naţională nu primeşte aviz ISU

arena nationala

Arena Naţională nu primeşte avizul ISU din cauza acoperişului care nu ar face parte din proiectul stadionului, iar materialul din care este realizat nu a fost niciodată omologat în România, afirmă primarul interimar al Capitalei, Răzvan Savu.

Neînţelegerile dintre Primăria Capitalei si pompieri vizează acoperişul celui mai mare stadion din ţară. Materialul din care este confecţionată prelata trebuie să fie ignifug, spun pompierii. Pe de altă parte, reprezentanţii primăriei susţin că acoperişul este acreditat, dar nu de legislaţia românească, ci de cea germană. Cum nu este suficient pentru a putea primi acordul de funcţionare, pompierii au cerut noi teste, făcute de această dată în România.

Până la remedierea problemelor sesizate de pompieri, porțile Arenei Natțonale rămân închise. 13 milioane de euro a încasat Primăria Capitalei în cei 4 ani , de pe urma stadionului. Cheltuielile de întreţinere au fost însă duble, de 26 de milioane de euro. Costul total al ridicării noii arene a depăşit 234 de milioane de euro. Arena a fost închisă după tragedia de la  Colectiv, în urmă cu peste două luni.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*