Arad: Străinii au cumpărat în ultimul an 9.000 de hectare de teren arabil

  • Adrian Marinescu
  • 11 aprilie 2016
  • Local
teren agricol

Persoane fizice sau firme din afara ţării au cumpărat aproximativ 9.000 de hectare de teren arabil în judeţul Arad, în ultimele 12 luni, de şapte ori mai mult decât în anul anterior. În urma cererii mari de terenuri, preţurile în judeţ au crescut constant, ajungând la 10.000 de euro hectarul.

Şeful Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Arad, Ioan Martin, a declarat, luni, pentru News.ro, că de la apariţia Legii 17/2014, care dă posibilitatea străinilor să cumpere terenuri în România, aproximativ 17.000 de dosare au fost prelucrate, din care 12.000 sunt tranzacţii cu persoane fizice sau firme din afara ţării, având calitate de cumpărători.

Martin a declarat că, dacă în perioada aprilie 2014 (când a apărut legea 17) – aprilie 2015 au fost prelucrate 5.000 de dosare de tranzacţionare a terenurilor agricole, anul trecut numărul dosarelor a fost dublu, iar 70 la sută dintre cumpărători sunt străini. Astfel, de la apariţia Legii 17 şi până în aprilie 2015, 1.200 de hectare au fost achiziţionate de străini, iar în ultimul an, peste 9.000, ceea ce înseamnă o creştere de şapte ori.

În total, în ultimii doi ani au fost vândute 15.000 de hectare, din care peste 10.000 cetăţenilor sau firmelor din afara ţării. Majoritatea cumpărătorilor sunt italieni, germani, austrieci şi unguri.

În judeţul Arad, există 351.000 de hectare de teren arabil, din care peste 30.000 sunt deţinute de străini, dar cea mai mare parte au fost cumpărate de firme din afara ţării anterior apariţiei Legii 17. Suprafeţele lucrate de străini, nu neapărat deţinute, însumează peste 50.000 de hectare, adică 15 la sută din terenul arabil al judeţului.

Şeful Direcţiei pentru Agricultură a mai declarat că volumul de muncă este foarte mare, iar instituţia are doar cinci angajaţi care se ocupă de aceste tranzacţii.

”Sunt zile în care înregistrăm sute de dosare noi, în condiţiile în care numărul de tranzacţii este în creştere constantă. Este un volum de muncă foarte mare, iar oamenii noştri stau peste program. În 2015 aveam nouă angajaţi care se ocupau de aceste dosare, la un volum de muncă mai mic, dar între timp angajaţii de la Fitosanitar s-au separat de noi”, a spus Martin.

Numărul mare de tranzacţii a condus la creşetera preţurilor terenurilor în ultimii doi ani, afirmă autorităţile. Astfel, în Arad s-au vândut suprafeţe însemnate şi cu 10.000 de euro pe hectar, iar preţul mediu înregistrat este de 6.000 de euro.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *