Ultimele Știri

Aproximativ 500 de persoane participă la recepţia de Ziua Naţională de la Cotroceni

klaus-iohannis

Aproximativ 500 de persoane participă la recepţia de Ziua Naţională organizată de către preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Recepţia se desfăşoară în Sala Unirii a Palatul Cotroceni şi a început cu intonarea imnului naţional. Preşedintele Iohannis va rosti apoi un discurs.

La recepţie participă foştii şefi ai statului Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, premierul Dacian Cioloş, reprezentanţi ai instituţiilor statului, între care Nicolae Văcăroiu, Valer Dorneanu, Laura Codruţa Kovesi, Livia Stanciu, miniştri, parlamentari liberali, diplomaţi străini, între care ambasadorii Franţei, Rusiei, Marii Britanii şi însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA, reprezentanţi ai cultelor religioase, dar şi fostul şef al SIE Mihai Răzvan Ungureanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a decis anul acesta să nu invite la parada de 1 Decembrie, şi nici la recepţia oficială găzduită la Palatul Cotroceni, politicieni cu probleme în justiţie, cum ar fi liderul PSD Liviu Dragnea şi liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*