Aproximativ 50 de familii de români afectate de cutremurul din Italia pot beneficia de ajutor din partea Guvernului

  • Nicoleta Ungureanu
  • 30 august 2016
  • Social

Aproximativ 50 de familii de români afectate de cutremurul din Italia pot primi ajutor din partea Guvernului, a anunțat marți Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit MAE, ajutoarele de urgență se acordă la cererea: familiilor sau persoanelor singure afectate de calamitate; unui membru supraviețuitor al familiei sau rudei până la gradul 2; unei rude până la gradul 2 care se deplasează în Italia pentru sprijinirea membrilor supraviețuitori ai familiilor afectate; unei rude până la gradul 4 sau altor persoane cetățeni români la care se dispune măsura de protecție specială a copilului/copiilor pentru creștere și îngrijire.

„Persoanele care și-au pierdut actele de identitate în urma seismului pot prezenta copii ale documentelor eliberate de autoritățile italiene prin care le este atestată identitatea și, în același timp, se confirmă că cele originale au fost pierdute”, arată sursa citată.

Documentele doveditoare care se prezintă în copie sunt: actul constatator al gradului de distrugere a locuinței; actul constatator al decesului persoanei; actele de identitate/stare civilă care să ateste că persoana solicitantă este membru al familiei afectate; acte care dovedesc proprietatea personală a locuinței; actele de identitate ale rudelor sau persoanelor care solicită ajutorul prevăzut la art. 2 alin.(1) lit. d) și e) din Hotărârea de Guvern, precum și documentele care să ateste calitatea acestora, inclusiv încredințarea copiilor.

Cererea și documentele doveditoare se depun și se înregistrează „la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României pentru ajutorul prevăzut la art. 2 alin.(1) lit.a),b), e) și g) din Hotărârea de Guvern; misiunile diplomatice sau oficiile consulare transmit la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială documentele înregistrate în termen de maximum 7 zile lucrătoare”.

De asemenea, cererea și documentele doveditoare se depun și se înregistrează „la agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana îndreptățită pentru ajutorul prevăzut la art. 2 alin.(1) lit.a), b), c), d)-f) din Hotărârea de Guvern”.

Ajutoarele de urgență acordate de statul român, la cerere, prin hotărârea aprobată luni, sunt:

* 10.000 euro pentru familiile sau persoanele singure ale căror locuințe proprietate personală au fost distruse în proporție de peste 50% și își mențin reședința în Italia, iar cuantumul cumulat al formelor de sprijin primite din partea statului român și italian nu depășește valoarea estimată a locuinței; ajutorul se acordă și familiilor sau persoanelor singure care decid să se întoarcă în România;

* 1.000 de euro pentru fiecare persoană decedată din familie acordată membrului supraviețuitor al familiei sau rudei până la gradul 2;

* 1.000 de euro (pentru o rudă până la gradul 2 care se deplasează în Italia pentru sprijinirea membrilor supraviețuitori ai familiilor afectate;

* 6.000 de euro pentru copiii rămași orfani în urma decesului părinților și se acordă rudelor până la gradul 4 sau altor persoane cetățeni români la care se dispune măsura de protecție specială a copilului/copiilor pentru creștere și îngrijire;

* 3.000 de euro pentru familiile sau persoanele singure care nu au locuință proprie, dar care nu mai au unde sta prin distrugerea imobilului unde locuiau, indiferent dacă aceștia decid să își mențină reședința în Italia sau să se întoarcă în România;

* 3.000 de euro pentru persoanele adulte apte de muncă, ce se întorc în România, în vederea sprijinului acestora pentru reintegrare;

* acoperirea cheltuielilor de spitalizare și recuperare pentru cei care nu sunt incluși în sistemul de asigurări și ale căror cheltuieli nu sunt acoperite de statul italian.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *