Ultimele Știri

Apă contaminată cu arsen de trei ori peste limita admisă în Dudeștii Vechi – Timiș

apa contaminată cu arsen

Institutul Național de Sănătate Publică(INSP), Centrul Regional Timișoara a efectuat o analiză a apei potabile din localitatea Dudeștii Vechi, în urma unor plângeri venite din partea localnicilor. 

Analizele au scos la iveală faptul că apa este contaminată cu arsen la Dudeștii Vechi, depășind mai bine de 3 ori nivelul maxim admis, de la 10 la 32,62.

Garda de mediu a recomandat oamenilor să nu consume apa nici măcar pentru gătit, însă oficialitățile tac. Arsenul nu dispare prin fierbere, spun specialiștii în domeniu.

”Urmează să luăm legătura cu alte instituţii. Noi nu putem acţiona altfel. Dacă ar fi o sursă supraterană, sau chiar subterană, care ar utiliza aceasă substanţă am putea interveni. În cazul ăsta natural nu avem cum. Oamenilor ar fi indicat deocamdată să nu bea apă până la găsirea unei metode de eliminare acestuia din apă”, precizează Mariana Lorinczi, inspector şef la Garda de Mediu Timiş.

Acum cât de „naturală” este cauza contaminării, rămâne de vazut și de analizat, știut fiind faptul că arsenul se folosește în industria petrolieră.

analize apa

Arsenicoza este o boală cronică ce apare ca urmare a consumului de apă cu niveluri mari de arsenic pentru o perioadă lungă de timp (de exemplu, de la 5 la 20 ani). Este cunoscută, de asemenea, sub numele de otravire cu arsenic. OMS (Organizația Mondială a Sănătății) recomandă o limita de 0,01 mg / l de arsenic în apa potabilă.

Arsenicul are nenumărate efecte asupra sănătății printre care probleme de piele, cancer de piele, cancer al vezicii urinare, rinichilor și plămânilor și leziuni ale vaselor de sânge de la nivelul picioarelor, dar și diabet, hipertensiune arterială și tulburări de reproducere.

Comentarii prin Facebook

1 Comentariu on Apă contaminată cu arsen de trei ori peste limita admisă în Dudeștii Vechi – Timiș

  1. ATI FOST LA VOT?
    VA REPREZINTA INTERESELE TARTORU CE VI L ATI PUS?
    V A VINDUT MĂ CA PE O CEAPĂ STRICATĂ, ASTA ASA CA PROSTIME VA E NUMELE IN OCHI MULT IUBITILOR TOVARASI CE V I ATI VOTAT, NU ARE LOGICA CE ARE VOTUL CU POLUAREA? TRAITI IN VISE ATUNCI, IATA CA ACUM AVETI UN COSMAR!

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*