ANSVSA: Caise și nectarine provenite din Turcia, cu reziduuri de pesticide peste limita admisă

CAISE

Peste 2,5 tone de caise și nectarine provenite din Turcia au prezentat depășiri a limitei maxime admise pentru fungicidul kresoxim-metyl, în urma controalelor derulate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în perioada 5 – 11 mai, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

„Centralizările datelor furnizate de structurile de specialitate din cadrul Autorității arată că, în perioada menționată, au fost înregistrate depășiri ale limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide, la probele prelevate din fructe, caise și nectarine, provenite din Turcia. În prima situație, facem referire la o cantitate de 250 de kg de caise, la care buletinul de analiză a arătat o depășire a limitei maxime admise pentru fungicidul kresoxim-metyl. La data controlului, inspectorii ANSVSA au constatat că 171 de kg din acest lot fuseseră comercializate. Restul cantității de fructe, care a fost găsit în depozitul unității, în stare avansată de depreciere, a fost distrus. În ceea ce privește nectarinele, probele au fost prelevate dintr-un lot, în cantitate de 2.280 de kg. Rezultatele analizelor au indicat o depășire a limitei maxime admise pentru același fungicid”, potrivit ANSVSA.

Autoritatea precizează că, atât pentru proba prelevată din lotul de caise, cât și pentru cea prelevată din lotul de nectarine, depășirea limitelor maxime înregistrată nu produce efecte toxice acute în cazul unui consum ocazional, dar poate afecta sănătatea, în urma unui consum îndelungat a unor cantități mari de produs contaminat.

În prezent, operatorul economic care comercializa aceste cantități de fructe desfășoară operațiunea de retragere a acestora din acest lot, sub supravegherea inspectorilor ANSVSA.

În perioada 5 — 11 mai au fost controlate 346 de transporturi de legume și fructe provenite din țări terțe, din care au fost prelevate 46 de probe. La două dintre acestea rezultatele analizelor au evidențiat depășiri ale limitei maxime admise (probele prelevate din lotul de caise și cel de nectarine menționate), restul probelor având rezultate conforme. Verificările au fost realizate în posturile de inspecție la frontieră și în punctele finale de import și au vizat determinarea prezenței și a încadrării în limitele admise ale reziduurilor de pesticide din fructele și legumele provenite din import.

Kresoxim — metyl — fungicid utilizat pentru controlul rapănului (scab) și a altor boli fungice pe o gamă largă de culturi: sfeclă de zahăr; fructe, inclusiv mere, struguri, pere; legume cucurbitacee; nuci pecan etc.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *