ANM: Vremea se răcește în următoarele zile

  • Nicoleta Ungureanu
  • 22 august 2016
  • Vremea

Temperaturie vor scădea în următoarele zile în întreaga țară, urmând ca, de la finalul săptămânii, să revină la valori de peste 30 de grade în aproape toată țara, potrivit prognozei meteo pentru perioada 22 august – 4 septembrie, emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Vremea va fi călduroasă în Muntenia în prima zi de prognoză, cu o medie regională a maximelor de 33 de grade, apoi valorile diurne vor marca o scădere până la 28 de grade, în zilele de 25 și 26 august. Vremea se va încălzi din nou, mediile temperaturilor maxime urmând a urca până la 32 de grade în zilele de 30 și 31 august. În intervalul 1 — 4 septembrie, maximele vor scădea treptat până la 29 de grade.

În Oltenia, vremea va fi caldă în prima zi de prognoză, când media diurnă va fi apropiată de 30 de grade. În ziua de 22 august temperaturile maxime vor scădea până la o medie de 28 de grade și se va menține la această valoare până în 26 august. Între 27 și 31 august, media regională va crește până spre 32 de grade, apoi va marca o scădere treptată până pe 4 septembrie, la o valoare de 28 de grade.

Prima zi de prognoză va debuta cu o vreme călduroasă în Moldova, apoi maximele diurne vor scădea treptat, de la o medie regională de 32 de grade, până la 26 de grade în data de 25 august. În intervalul 26 — 30 august, vremea se va încălzi, până la o medie de 32 de grade. Apoi temperaturile maxime vor marca o scădere treptată.

Pe de altă parte, Dobrogea vremea se va răcori de la o zi la alta, până în data de 26 august, astfel încât mediile maximelor diurne vor scădea, de la 32 la 27 de grade. Între 27 și 31 august se va produce o ușoară creștere până la o medie de 30 de grade, după care, până la sfârșitul intervalului de prognoză, mediile diurne vor scădea ușor, din nou.

În ceea ce privește Transilvania, în prima zi temperaturile maxime vor fi, în medie regională, de 28-29 de grade, apoi vor scădea ușor, astfel încât în perioada 23 — 26 august acestea se vor situa în jurul a 26 de grade. Din 27 august și până la finalul lunii august valorile termice diurne vor crește ușor până la medii de 29 de grade, după care va avea loc o ușoară răcorire a vremii.

Totodată, în Maramureș, în primele 4 zile ale intervalului temperaturile maxime nu vor avea modificări semnificative și
se vor situa la medii regionale de 26-27 de grade. În schimb, temperaturile minime vor marca o scădere treptată de la o medie de 16-15 grade, până la 13-12 grade. În intervalul 26 — 30 august vremea se va încălzi treptat, maximele termice atingând la sfârșitul intervalului medii de 29-30 de grade.

În Crișana, temperaturile maxime vor porni de la valori modeste în prima zi, în medie 23 de grade, apoi vor crește treptat, astfel încât în perioada 27 august — 2 septembrie se vor situa la medii în jurul a 30 de grade. Începând cu data de 3 septembrie este posibilă o ușoară scădere a valorilor termice diurne.

În cursul zilei de luni, 22 august, vremea va fi răcoroasă în Banat, cu medii ale temperaturilor maxime în jurul a 22 de grade Celsius, apoi va urma un proces de încălzire, astfel încât valorile diurne vor ajunge, în perioada 27 august — 2 septembrie, la 30-31 de grade. Începând cu data de 3 septembrie este posibilă o ușoară scădere a temperaturile maxime. În același timp, valorile minime de temperatură nu vor avea oscilații semnificative în decursul celor două săptămâni și se vor situa în medie între 14 și 17 grade.

La munte, în primele 4 zile ale intervalului, temperaturile maxime nu vor avea modificări semnificative și se vor situa la o medie de 18 grade, apoi vor crește spre medii în jurul a 20 de grade, în perioada 28 august — 1 septembrie, după care vor marca o scădere ușoară.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *