Ani grei de închisoare pentru doi cetățeni israelieni implicați în spionaj bancar

hacker

Cetățenii israelieni Iahr Giora și Azouri Oren Avraham au fost condamnați luni de Curtea de Apel București la 11 ani, respectiv 9 ani închisoare, într-un dosar în care au fost acuzați de tentativă de spionaj și activități pe linia agresiunilor de tip cibernetic asupra sistemului bancar național.

În același dosar, George Tohăneanu, complicele israelienilor, a primit un an și trei luni închisoare cu suspendare.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Cei doi israelieni au fost trimiși în judecată în iulie 2015 de procurorii DIICOT, fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la tentativă de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice, complicitate la transferul neautorizat de date informatice, complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de spălare de bani și complicitate la tentativa de spionaj.

În același dosar a fost trimis în judecată George Tohăneanu, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de spălare de bani.

„Prin actul de sesizare s-a reținut că Iahr Giora și Azouri Oren Avraham, în perioada noiembrie 2014 — februarie 2015, au făcut parte dintr-un grup organizat specializat în operațiuni de spălare de bani, infracțiuni contra securității naționale și a siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice. Referitor la George Tohăneanu, se reține că a sprijinit gruparea infracțională organizată, din a cărei ramificație pentru România făceau parte Iahr Giora și Azouri Oren Avraham, prin acordarea în cunoștință de cauză de ajutor logistic pe parcursul derulării în țară și străinătate a activităților infracționale ce intrau în scopul grupării”, se arăta într-un comunicat al DIICOT.

Activitatea lui Tohăneanu a constat, printre altele, în consilierea, achiziționarea și manipularea de tehnologie necesară conspirării activităților infracționale, prestarea de servicii de transport pe teritoriul statelor UE pentru persoane de cetățenie non-UE implicate în operațiuni de spălare de bani și pentru bagajele acestora și facilitarea sustragerii de la controlul vamal a conținutului respectivelor bagaje. În plus, el a servit ca ‘momeală’ sau ‘paravan’ pentru conspirarea față de autorități, respectiv față de membri ai altor grupări infracționale organizate ce își desfășurau activitatea ‘în aceeași branșă’, a operațiunilor de spălare de bani derulate de membrii grupării infracționale din care făcea parte, i-a consiliat pe membrii grupării cu privire la capabilitățile aplicației tip ‘malware’ și a încercat să operaționalizeze în sistemul bancar spaniol respectiva aplicație, prin intermediul unei terțe persoane, pe parcursul derulării în țară și străinătate a activităților infracționale ce intrau în scopul grupării.

În cazul lui Azouri Oren Avraham, procurorii au reținut că acesta a primit, deținut și transmis lui Iahr Giora, în perioada noiembrie 2014 — februarie 2015, un număr de cel puțin trei dispozitive electronice ce conțineau o aplicație tip „malware”. La rândul său, Iahr Giora a transmis către o altă persoană cele trei dispozitive electronice.

Aplicația „malware” avea capabilități de accesare neautorizată a oricărui sistem informatic la care accesul este restricționat sau blocat, de culegere de date și informații necesare preluării de la distanță a controlului deplin asupra rețelei informatice atacate, prin substituirea în drepturile administratorului de sistem, în scopul valorificării acestor capabilități prin facilitarea accesului fără drept, de la distanță, a membrilor grupării infracționale organizate la sisteme informatice aparținând infrastructurii bancare naționale.

„Prin actul de sesizare se mai reține că Iahr Giora și Azouri Oren Avraham au facilitat, în intervalul 16 decembrie 2014 — 9 februarie 2015, prin intermediul aplicației ‘malware’ deținută și distribuită anterior cu încălcarea legii, accesul fără drept, de la distanță, a atacatorului aflat în spatele domeniului de comandă și control la sisteme informatice aparținând unei unități bancare la care accesul este interzis pentru categoria de utilizatori din care făcea parte atacatorul, în scopul obținerii de date informatice. De asemenea, aceștia au mijlocit (…), prin intermediul aplicației ‘malware’ (…), demersul atacatorului (…) de a intercepta fără drept, prin mijlocirea programelor malițioase descărcate în sistem, transmisii nepublice de date informatice efectuate prin intermediul respectivelor sisteme informatice aparținând unei unități bancare, accesate anterior fără drept”, se mai arată în comunicat.

Cei doi cetățeni străini mai sunt acuzați că au facilitat, în perioada noiembrie 2014 — februarie 2015, accesul reprezentanților unei organizații străine localizate pe teritoriul statului Israel la un ansamblu de date și informații clasificate în legislația națională ca secrete de stat. Acest lucru a fost realizat prin primirea, deținerea și distribuirea, în vederea introducerii în sisteme informatice aparținând infrastructurii bancare naționale, de dispozitive electronice conținând o aplicație tip ‘malware’ cu capabilități de multiplicare a efectelor produse în sistem prin răspândirea progresivă pe lanțul de conexiuni informatice către un număr nerestricționat de sisteme informatice aparținând sistemului bancar național a unui virus, de dublare a accesului nelegal și controlului nelegitim obținut de persoane ostile asupra datelor și informațiilor stocate și vehiculate în sistemul informatic bancar, respectiv de supraveghere și control în ceea ce privește informațiile vehiculate în mediul ambiental, ca urmare a transformării fiecărui sistem infectat într-un dispozitiv ilegal de interceptare.

De asemenea, israelienii sunt acuzați că au efectuat, în perioada noiembrie 2014 — februarie 2015, activități concrete de intermediere, respectiv de sprijinire din punct de vedere logistic a unor operațiuni de spălare de bani având ca obiect fonduri de proveniență ilicită.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *