Ultimele Știri

Angela Merkel l-a felicitat prin telefon pe Klaus Iohannis. Ce i-a transmis despre Republica Moldova

Klaus Iohannis a fost felicitat telefonic, ieri, de către Angela Merkel pentru victoria în alegeri prezidențiale, cancelarul german asigurându-l de sprijinul său şi exprimându-şi convingerea că relaţiile bilaterale vor fi aprofundate, potrivit unui comunicat remis astăzi de PNL.

„Preşedintele ales al României, domnul Klaus Iohannis, a fost felicitat marţi, de către Cancelarul german, doamna Angela Merkel, în cadrul unei convorbiri telefonice, pentru victoria obţinută la alegerile prezidenţiale. Doamna Merkel s-a bucurat de votul primit de Klaus Iohannis la scrutinul de duminică şi a subliniat că este un semn pozitiv faptul că cetăţenii români au făcut această alegere. La rândul său, preşedintele ales al României i-a mulţumit Cancelarului german pentru aprecieri”, se arată în comunicat.

Deasemena se precizează că oficialul german şi-a exprimat convingerea că în perioada următoare vor fi aprofundate relaţiile bilaterale dintre Germania şi România. „Totodată, doamna Merkel l-a asigurat pe preşedintele ales al României de întregul său sprijin şi a reiterat importanţa parteneriatului dintre cele două ţări în interiorul Uniunii Europene”.

În plus, Cancelarul german a apreciat „ca foarte importantă colaborarea între Bucureşti şi Chişinău pentru susţinerea parcursului european al Republicii Moldova”, se menţionează în document.

Tot astăzi, Hans-Gert Pottering, fostul președinte al Parlamentului European și un apropiat al cancelarului german Angela Merkel, a fost în vizită la sediul Partidului Național Liberal.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*