Angela Merkel dorește o schimbare de strategie față de partidul populist de dreapta AfD și electoratul lui

  • Adelina Mitrache
  • 3 mai 2016
  • Externe

Cancelarul german, Angela Merkel, are în vedere o schimbare de strategie față de partidul populist de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) și alegătorii lui, scrie în ediția sa de marți Bild, citat de agenția DPA.

Potrivit cotidianului popular, în cadrul unei reuniuni cu partidul său de centru-dreapta, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), dna Markel a afirmat că demonizarea AfD, care deține locuri în jumătate din parlamentele celor 16 landuri ale țării, și a susținătorilor AfD nu face decât să provoace o îndepărtare și mai mare de partidele tradiționale.

În opinia sociologilor și a politologilor, politica de centru a dnei Merkel din ultimul deceniu i-a determinat pe susținătorii CDU să se îndepărteze și să opteze pentru AfD, care, la sfârșitul săptămânii trecute, și-a întărit poziția anti-imigrație și anti-islam într-un nou manifest.

DPA amintește că, la alegerile regionale din martie a.c., AfD a obținut o victorie electorală fără precedent, făcându-și intrarea în parlamentele landurilor Baden-Wuerttemberg, Renania-Palatinat și Saxonia-Anhalt.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *