Ultimele Știri

Angela Merkel cere aplicarea urgentă a acordului UE-Turcia, pentru oprirea extracomunitarilor

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a cerut, vineri, implementarea urgentă a acordurilor Uniunii Europene cu Turcia, argumentând că sunt necesare măsuri urgente pentru diminuarea afluxului de refugiaţi.

„Am discutat cu premierul Italiei despre criza refugiaţilor; acordurile UE-Turcia trebuie implementate urgent pentru că avem nevoie de progrese”, a declarat Angela Merkel după întrevederea cu Matteo Renzi.

Italia a blocat un plan al Uniunii Europene care prevede alocarea a trei militarde de dolari Turciei în schimbul angajamentelor de diminuare a afluxului de refugiaţi extracomunitari.

„Noi nu avem nicio problemă, nici cu Turcia, nici cu Germania privind oferirea a trei miliarde de euro autorităţilor turce. Italia manifestă disponibilitate. Dar aşteptăm ca instituţiile europene să ofere anumite răspunsuri despre modul în care vor fi folosite aceste contribuţii”, a spus, la rândul său, Matteo Renzi, citat de ziarul La Repubblica.

 Conform unui sondaj, 40 la sută dintre cetăţenii germani consideră că Angela Merkel ar trebui să demisioneze din cauza politicilor favorabile primirii refugiaţilor.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*